Malcom Edjouma a devenit jucător liber de contract în această iarnp, după despărţirea de FCSB. Chiar dacă Gigi Becali anunţa că îi va prelungi contractul care expira la finalul anului 2025, după prestaţia din meciul cu Feyenoord, negocierile dintre cele două părţi au picat, după ce mijlocaşul a cerut mai mulţi bani.
De această despărţire vrea să profite Valeriu Iftime. Patronul celor de la FC Botoşani s-a gândit să îl readucă pe Edjouma, fotbalist care a evoluat timp de un an la echipa sa, în perioada februarie 2021 – februarie 2022.
Malcom Edjouma e dorit de Valeriu Iftime la FC Botoşani: “Noi i-am dat nume şi apoi l-a luat FCSB”
Iftime a dezvăluit că a vorbit deja cu Leo Grozavu şi cu cei de la scouting, iar reacţia a fost pozitivă, singurul lucru care a mai rămas fiind acela ca Edjouma să îşi dorească să revină la Botoşani. Patronul surprizei din acest sezon de Liga 1 a venit şi cu o propunere: salariu de 10.000 de euro pe lună.
“(n.r. V-ați gândit să îl repatriați pe Malcom Edjouma? V-a trecut prin minte să îl aduceți înapoi?) Mie da, mi-a trecut. Am vorbit cu Leo și cu băieții de la scouting, dar nu știu dacă vrea el să vină.
Cred că nu ar pierde nimic dacă ar veni la mine. La FC Botoșani poate avea 10.000 de euro pe lună. Când a plecat avea 3.000 de euro. De pe gard l-am luat.
A jucat bine la noi, că altfel îl dădeam afară. Noi i-am dat nume și apoi l-a luat FCSB-ul”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit digisport.ro.
Malcom Edjouma a ajuns prima oară în România la Farul Constanţa, în ianuarie 2020, acolo unde a stat până în luna august. Înainte de a ajunge la FC Botoşani, el a jucat în Belgia, la Roeselare.
Transferat pentru 330.000 de euro la FCSB în febraurie 2022, Edjouma a evoluat şi în Serie B, la Bari, sub formă de împrumut, în perioada august 2023 – iunie 2024.
Leave a Reply