
Este vorba despre William Baeten, care nu a mai jucat pentru campioana României din data de 15 decembrie. Ulterior a fost scos de pe lista pentru Superliga.
Belgianul a fost cumpărat de FCSB de la FCU Craiova în schimbul sumei de 300.000 de euro. Mijlocaşul de bandă cotat la 700.000 de euro a înregistrat, din iulie şi până acum, 18 meciuri şi a marcat un gol.
Gigi Becali a dezvăluit că i-a oferit 100.000 de euro lui William Baeten pentru a o părăsi pe FCSB, dar mijlocaşul belgian a refuzat, iar acum se va despărţi de campioana României la finalul acestui sezon, când îi va expira contractul.
„Eu am mers pe premisa asta: dacă nu ai valoare, de ce să te ţin? Mai bine îţi dau banii decât să mă coste energie să te antrenez. Pentru ce? Ia banii şi pleacă. Le dau eu bani ca să plece. Am făcut asta şi cu Djokovic, şi cu Oaidă, şi cu Cristea.
La fiecare am dat: «Ia 100 de mii şi pleacă». Pentru ce să te ţin, să te mai antrenez? Lui Baeten i-am zis că îi dau 100 de mii să plece. Nu a vrut. Ce să faci? Nu ai ce face. Nu a vrut.
Mie când nu îmi place un jucător nu îl ţin. Îi dau banii şi să plece. Aţi văzut cum a fost cu Djokovic. Şi lui Baeten i-am dat 100.000 să plece şi nu voia. N-a vrut să plece, «nu domne, că stau aici».
Acum, gata, îi expiră în vară. Ia 100.000 ca să pleci. «Nu, domne, că eu stau aici». Ia 100.000, du-te la Slobozia să joci şi îţi dau şi ăia 50.000. Contractul trebuie respectat, nu ai ce să le faci”, a spus Becali la Fanatik Superliga.
Leave a Reply