Prima Cupă a lui Dan! CFR Cluj readuce trofeul în Gruia după 9 ani! Finală spectaculoasă cu Hermannstadt, la Arad

CFR Cluj a cucerit cea de-a cincea Cupă a României din istorie, după un 3-2 spectaculos, tensionat și captivant în finala cu Hermannstadt. Triumful de la Sibiu îi propulsează pe „feroviari” în preliminariile Europa League, o consolare pentru ratarea principalului obiectiv, titlul. Vișiniii au condus cu 2-0 și 3-1, dar au tremurat din toate încheieturile pentru prima Cupă după nouă ani. Chivulete a acordat două „roșii” în finalul de pomină de pe „Francisc Neuman”.

Cumva ironic pentru lejeritatea cu care a tratat competiția în ultimii ani, CFR Cluj și al său viitor au ajuns să depindă de trofeul pe care Petrescu obișnuia adesea să-l sacrifice. Dar, cum noua ordine din Superligă n-o mai include pe CFR în vârful lanțului trofic, vișiniii s-au reorientat de voie, de nevoie: toate pânzele sus spre capturarea Cupei, calea ideală pentru grupele Europa League.

Cum Marius Măldărășanu a interzis un duel 100% feroviar în ultimul act, în calea CFR-ului a ieșit Hermannstadt, la a doua ispravă de acest tip, după finala din 2018, când echipa de pe malul Cibinului încă avea statutul de „nou-născut”. Azi, creația lui Măldărășanu e o versiune de alt calibru, capabilă inclusiv să se ia la trântă cu greii campionatului.

„Catapultată” mai spre Vest, pentru prima oară în istorie la Arad, finala a creat suficientă emulație pentru un sold-out previzibil pe „Francisc Neuman”, o destinație convenabilă pentru suporterii ambelor finaliste.

+11 FOTO

Spre Europa League, via Arad

N-au lipsit ingredientele clasice de dinaintea unui astfel de meci: două scenografii motivaționale ale galeriilir, un duel al sloganelor – nu electorale – plus o avalanșă de VIP-uri la oficiala de la Arad. În miros de praf de pușcă, rămas în aer de la concertul de mai devreme, finala putea să înceapă.

În teren, distribuții de gală pentru Petrescu și Măldărășanu, cu „nărăvașii” Louis Munteanu și Ianis Stoica principalele pericole din cele două echipe, oamenii „must-watch”. Sibiul, ceva mai prezentă în startul de meci, și-a plănuit un „blitzkrieg” veninos, a încercat să ia tare CFR-ul, dar tentativele s-au lovit de un zid, cel vișiniu.

N-au fost primii puși pe fapte, dar au lovit letal în decurs de câteva minute

Probabil că „feroviarii” au jucat la derută, fiindcă tăvălugul declanșat de la jumătatea reprizei de clujeni a anesteziat-o de-a binelea pe Hermannstadt. Rigurozitatea propusă de Măldărășanu s-a dus pe apa sâmbetei. Întâi, în minutul 15, CFR-iștii au scuturat plasa după o fază de toată isprava. Korenica l-a angajat pe zonă centrală pe Kamara, liberianul a trecut elegant de Căbuz și a înscris în poarta goală, chiar sub privirile sibienilor care asistau neputincioși, din peluză, la faza de PlayStation a adversarei (15′).

Lovită în plex, Hermannstadt a sperat în zadar la o contraofensivă rapidă, „dezumflându-se” sub presiunea care a părut să-i deregleze pe Ianis Stoica și compania. Degeaba afirmase Măldărășanu că tensiunea va cântări în defavoarea clujenilor, a fost fix invers: tocmai elevii săi au fost cei care au lăsat impresia că poartă toată greutățile lumii pe umeri.

Până să apuce să-și relgeze un pic respirația sacadată, sibienii au fost făcuți iar KO. Era minutul 22 când centrarea „veteranului” Camora l-a găsit excelent pe Louis Munteanu. Vedeta clujenilor a deviat elegant la colțul scurt, suficient de înțepat pentru 2-0.

Plonoanele lui Căbuz au evitat un neverosimil 0-3 după o jumătate de ceas, însă Sibiul era deja numărat în picioare. Unica zvâcnire? Un șut imprevizibil al lui Murgia, dar care n-a prins cadrul porții.

CFR a iertat-o pe Hermannstadt de golul care ar fi închis orice dialog și, pe un scenariu menit să-l împovăreze și mai tare pe Dan Petrescu, finala s-a relansat nesperat în minutul 37.

Clujenii n-au stat tocmai grozav la o fază fixă, mingea a tranzitat careul aglomerat al lui Hindrich și a ajuns până la Căpușă, care a împins-o în poartă printr-un procedeu ușor norocos. E povestea unei prime reprize demne de o finală, în care am avut de toate: scenografii, goluri, ratări, fotbal atractiv, chiar și o mini-dronă apărută de nicăieri deasupra stadionului, o escaladare neașteptată a războaielor din fotbalul arădean.

Hermannstadt mai avea 45 de minute la dispoziție pentru a „răsturna” o finală ce părea la un moment dat complet pierdută, dar cele trei schimbări pregătite de Măldărășanu n-au produs efectul scontat.

La prima acțiune concludentă, derulată din câteva atingeri de oamenii din ofensiva Clujului, Louis Munteanu i-a așezat pe poziție viitoare lui Nkololo, pentru o finalizare neiertătoare a vârfului cu dublă cetățenie, franceză și congoleză. O nouă „explozie” de bucurie pe banca vișiniilor, torțe ridicate sper cer în peluză și toartele trofeului mai aproape. Circumspect și apăsat, Petrescu n-a sărbătorit la fel de zgomotos, optând pentru aceeași atitudine negativistă.

Acum chiar nu mai era de joacă pentru sibieni, obligați să găsească rapid replică pentru a reduce din nou din ecart. Sibienii au presat în flancul drept, impulsionat după intrarea lui Antwi, omul desemnat să livreze centrări de calitate pentru cei din avanposturi, dar reduta lui Petrescu a dat senzația că e în stare să reziste oricât de mult ar fi nevoie.

Buș a băgat-o pe Hermannstadt în finală, tot el a reaprins finala

În criză de timp, Hermannstadt a apelat la toade metodele posibile pentru a se „cățăra” înapoi în meci. Dacă atacurile poziționale n-au dat roade, golul așteptat o repriză întreagă de sibieni a venit pe o contră tăioasă, finalizată de la distanță de Sergiu Buș. Atacantul și-a luat revanșa în fața fostei echipe, învingându-l cu sânge rece pe Hindrich de la 20-22 de metri, spre oroarea oamenilor de pe banca CFR-ului, pentru care urmau minute agonizante.

Mai era un sfert de oră la dispoziție pentru ca sibienii să împingă meciul în extra-time, însă misiunea lui Hermannstadt a inclus și capcane, fragmentări, proteste, sudalme. Pe scurt, fotbal cu porția, în anti-teză cu jocul occidental din primele 65-70 de minute. Hindrich, în prelungiri, a salvat Clujul de un șoc de proporții, scoțând în corner o minge pe care scria gol.

Plăpândă, CFR n-a mai clacat și nu a scăpat din mâini potul inscripționat cu logo-ul Europa League, trecând și peste „lupta de cocoși” din ultimele minute, condimentată cu nervi și răbufniri cât pentru 10 meciuri!

Cupa se întoarce după 10 ani în Gruia și mai îndulcește un pic zilele lui Dan Petrescu, obligat acum să creioneze o strategie solidă pentru preliminariile de la vară.

FINAL. CFR Cluj – Hermannstadt 3-2

  • AICI, statistici despre partidă, formă, meciuri directe
  • Au marcat: Kamara (15), L. Munteanu (22), Nkololo (48) / Căpușă (37), Buș (74)
  • Djokovic și Goncalves au fost eliminați în minutul 90+7, după o răfuială care a avut loc pe gazon.
  • 9.247 de spectatori s-au aflat pe stadion, număr oficial.
  • 4 Cupe ale României are CFR Cluj în vitrină, câștigate în 2008, 2009, 2010 și 2016. „Feroviarii” au mai pierdut o finală în 2013.
  • 2018 e anul în care Hermannstadt a disputat finala Cupei, pierdută pe Arena Națională în fața Craiovei, scor 0-3.
  • Câștigătoarea Cupei României Betano evoluează în primul tur preliminar din Europa League!
  • 9 trofee a cucerit Mario Camora cu CFR Cluj până la acest meci, portughezul naturalizat român evoluând în Gruia din iulie 2011

Kamara a deschis scorul în minutul 15, după ce a primit o pasă superbă de la Korenica. Fotbalistul ardelenior l-a driblat pe Căbuz și a marcat în poarta goală. Louis Munteanu a dublat avantajul din pasa lui Camora. Atacantul a pus latul și a înscris cu siguranță. Căpușă a redus din diferență înainte de pauză, după o fază fixă executată de Goncalves.

CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Sinyan, Camora – Emerllahu, Djokovic, Koreinca – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, Deac, Păun, Rocha, M. Ilie, Fică, Postolachi, Șfaiț
Antrenor: Dan Petrescu

Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic – Balaure, Biceanu, Ivanov, Murgia, Goncalves – Chițu, Ianis Stoica
Rezerve: Muțiu, Bejan, Kujabi, Neguț, S. Buș, D. Iancu, Gman, Antwi, R. Popescu
Antenor: Marius Măldărășanu

Stadion: „Francisc Neuman”, Arad (Capacitate: 11.500 locuri)
Arbitru: Andrei Chivulete (București) / A1: Andrei Constantinescu (București) / A2: Romică Bîrdeș (Pitești) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari) / Arbitru AVAR: Iulian Dima (București) / R1: Rareș George Vidican (Satu Mare) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare) / Delegat joc: Felix Grigore (București)

UPDATE. 19:50: Suporterii neutri sunt de partea lui Hermannstadt în meciul cu CFR Cluj

Într-un procent covârșitor, suporterii neutri, poziționați la Tribuna I și Tribuna a II-a, par să-și arate susținerea față de Hermannstadt. La ieșirea de la vestiare, fotbaliștii lui Marius Măldărășanu au fost aclamați la scenă deschisă nu doar de fanii din propria peluză, ci și de „neutrii” împânziți prin stadion. E o zi plăcută la Arad, cu ceva mai multe grade în termometre decât a fost cazul ieri.

În comparație, „feroviarii” nu au avut parte de același tratament din partea fanilor de la tribune. Doar ultrașii din Peluza Vișinie au scandat pentru Louis Munteanu &Co.

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

Scenografie înainte de CFR Cluj – Hermannstadt

CFR-iștii pregătesc o scenografie de mari dimensiuni la peluză. Mesajul care va însoți show-ul: „Steagul alb-vișiniu să vă ghideze până la final, aduceți Cupa României înapoi în Ardeal”

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Eduard Apostol & Remus Dinu (GSP.RO)

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

19:15: Echipele au inspectat gazonul înainte de CFR Cluj – Hermannstadt

Echipele au inspectat gazonul cu ceva mai mult de o oră înainte de meci. Dan Petrescu și Marius Măldărășanu, antrenorii celor două formații, s-au luat în brațe și au vorbit preț de câteva minute.

UPDATE. 19:00: Mihai Stoichiță a ajuns la stadion pentru CFR Cluj – Hermannstadt

Mihai Stoichiță a ajuns și el la arenă. „Încet, domnu’ Stoichiță, să nu vă accidentați”. Directorul tehnic al FRF, luat în primire de suporteri, în timp ce încerca să găsească un loc de parcare. Oficialul a coborât din bolidul de lux, mașina fiind preluată de un angajat al FRF.

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Eduard Apostol & Remus Dinu (GSP.RO)

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

UPDATE. 18:50: Sibienii au ajuns la stadion pentru CFR Cluj – Hermannstadt

Delegația sibienilor a ajuns în urmă cu scurt timp la stadionul din Arad. Marius Măldarășanu, tehnicianul lui Hermannstadt, s-a închinat de trei ori în momentul în care cobora din autocar, gest la care a apelat câteva secunde mai târziu și Ianis Stoica. Concentrare, cuvântul la ordinea zilei în tabăra celor de la Sibiu.

UPDATE. 18:40: Primii suporteri ajung la stadion pentru CFR Cluj – Hermannstadt

Primii suporteri încep să intre răsfirați în stadion. Galeriile organizate încă nu și-au făcut apariția la arenă, care e impânzită de jandarmi și polițiști.

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Eduard Apostol & Remus Dinu (GSP.RO)

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

UPDATE. 18:10: Antonia va cânta înainte de CFR Cluj – Hermannstadt

Cunoscuta cântăreață Antonia va susține un mini-concert pe gazon cu câteva minute înainte de startul finalei de la Arad. „Înainte de startul finalei din această seară, Antonia va susține un mini-concert pe stadionul Francisc Neuman din Arad. Momentul este oferit de partenerul Betano Romania”, au anunțat organizatorii.

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

UPDATE. 17:40: Gigi Becali este convins că CFR Cluj se va impune în fața lui Hermannstadt în finala Cupei României

Patronul de la FCSB crede că CFR este mare favorită în această seară, iar asta din cauza diferenței de valoare. „Să vezi meci CFR – Rapid, îi va spulbera CFR-ul. CFR-ul câștigă și Cupa. CFR când are nevoie joacă. Jucătorii valoroși câștigă meciul când au nevoie și e cuțitul la os.

S-au bătut vreo 3-4 etape și la titlu, după nu s-au mai bătut, că era câștigat. CFR-ul cu echipa asta se va bate la titlu și la anul, chiar dacă nu face investiții. Ei, în rest nu are cine, nici Craiova, nici Rapid”, a spus Becali, marți, la Fanatik.

UPDATE. 17:20: Imagini cu suporterii clujenilor, înaintea meciului CFR – Hermannstadt

„Feroviarii” sunt net inferiori numeric până în acest moment. Au rămas cantonați la terasa pe care o ocupaseră încă din urmă cu două ore. „CFR, mândria Ardealului”, scandează ultrașii vișiniilor, aproximativ 70 la număr.

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Eduard Apostol & Remus Dinu (GSP.RO)

Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Atmosferă de zile mari înainte de CFR Cluj - Hermannstadt. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

+45 FOTO

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*