
FCSB va sărbători titlul de campioană în Piața Constituției, sâmbătă seara, după meciul de campionat cu Universitatea Craiova. Clubul a primit acordul din partea municipalității, iar STB a anunțat că va prelungi programul mijloacelor de transport în comun.
Sâmbătă, de la ora 20:00, FCSB va primi vizita Universității Craiova în etapa 9 a play-off-ului. Roș-albaștrii au câștigat titlul încă de runda trecută, proxima partidă contra oltenilor fiind mai degrabă un prilej de sărbătoare alături de propriii fani.
Sărbătoarea va începe imediat după fluierul final și se va muta de pe stadion în Piața Constituției, conform unui comunicat al Jandarmeriei, citat de news.ro.
„La finalul meciului va avea loc un moment festiv, astfel că spectatorii sunt rugați să rămână în tribune și să nu încerce să pătrundă pe suprafața de joc, pentru siguranța tuturor.
De asemenea, după încheierea întregului eveniment sportiv, FCSB se va deplasa în Piața Constituției, unde se va celebra, alături de suporteri, câștigarea titlului”, se arată în informarea Jandarmeriei.
Pentru a le veni în ajutor celor aproape 50.000 de suporteri așteptați la meci, STB va prelungi programul de circulație al „tuturor liniilor de transport în comun care defluiesc din zona stadionului” până la ora 00:00.
FCSB a scos la vânzare „ultimele bilete disponibile la partida cu Universitatea Craiova” astăzi, la ora 21:00.
Roș-albaștrii au nouă puncte peste CFR Cluj cu două etape rămase din acest sezon. Este al doilea titlu consecutiv al formației roș-albastre, care a oprit astfel o secetă de 9 ani.
Leave a Reply