S-a dezlănțuit la adresa lui Gigi Becali și a FCSB: ”A fost ajutată de arbitri! Ultimii ani nu a existat”

 

 

FCSB a cucerit al doilea titlu consecutiv, dar nu toată lumea este impresionată de izbânda fotbaliștilor bucureșteni sau de declarațiile spumoase ale patronului Gigi Becali, venit și el să sărbătorească triumful echipei pe care o finanțează.

Foto 10/2828

Decebal Rădulescu, invitat în studioul Digi Sport după victoria campioanei cu Universitatea Craiova, a atras atenția că modul în care procedează omul cu banii de la formația ”roș-albastră” nu este unul corect.

Mai mult, editorialistul iAMsport.ro a susținut că FCSB ar fi fost ajutată în ”momente-cheie” și de arbitraje favorabile, spunând apoi, totuși, că titlul ar fi fost câștigat pe merit de jucătorii pregătiți de Elias Charalambous.

Foto 28/2828

Decebal Rădulescu, dezlănțuit la adresa FCSB: ”Dacă ieși din ce spune tătucul, ești dat afară!”

Eu văd altfel lucrurile, acolo e un tătuc, dacă ieși din ceea ce spune tătucul, ești dat afară. Nu există presiune pe antrenor acolo, nu există presiune pe jucători, nu există concurență la jucători.

Dacă zice patronul, care stă pe canapea, că joacă cutare… asta se întâmplă. Soluția e doar la patron. Dar culmea e că a și avut dreptate patronul, asta mă intrigă. Se patentează un fel de a face afaceri în meseria asta.

Foto 20/2828

Face asta de 25 de ani, dar îi iese de doi ani. E deja al doilea an, e deja al doilea titlu. Asta întreb și antrenorii din Liga 1: voi ce părere aveți? Nu că ar trebui să le fie rușine, dar ar trebui să vină cu o explicație, că eu nu mă pricep.

”Domnul Becali a fost dominat de CFR în ultimii cinci ani, nu a existat înaintea celor două titluri”

Eu nu am explicație, e un paradox. Domnul Becali a spus mai devreme așa: <<Domin fotbalul românesc>>. Păi, în ultimii cinci ani, înaintea celor două titluri, a fost dominat de CFR Cluj, nu a existat!

Foto 18/2828

Și cu sume enorme a fost pe locul doi. Acum a venit vremea ca FCSB să facă o colecție foarte corectă din Liga 1, să aducă niște jucători și să câștige. Dincolo de asta, echipa asta chiar a jucat, chiar merită titlul.

Au existat momente în care a fost ajutată de arbitri, lumea spune că toate campioanele sunt ajutate de arbitri, eu nu cred, au fost momente-cheie.

Dar putem trece peste asta, FCSB chiar a jucat, chiar merită să câștige, nu există dubii”, a declarat Decebal Rădulescu, pentru Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*