
Rapid este în căutarea unui nou antrenor, după despărțirea de Marius Șumudică, iar Gigi Becali, patronul celor de la FCSB i-a făcut o propunere lui Dan Șucu privind postul vacant din Giulești: Daniel Pancu, selecționerul reprezentativei U21, al cărui nume este vehiculat intens pentru postul de A1 din Grant.
Gigi Becali a mărturisit că a avut o conversație cu Dan Șucu privind noul antrenor al Rapidului, însă nu a primit un răspuns clar din partea acestuia. El i-a sugerat că, în opinia lui, cel mai potrivit ar fi Daniel Pancu, considerentul fiind că fostul mare atacant este rapidist convins și nu s-a dezis niciodată de club. Îl cataloghează a fi priceput la fotbal și admite că îi place modul acestuia de a vorbi.
„L-am întrebat pe Șucu, dar nu mi-a zis ce o să facă. Eu i-am spus că, după părerea mea, cel mai potrivit, despre care știu că e rapidist și care niciodată nu s-a dezis de Rapid, e Pancu, pe hârtie. Eu zic ce văd la televizor, ce vorbește.
E băiat deștept și se vede că știe fotbal. Și el a zis la fel, tot pe hârtie, dar în practică… e posibil să aducă și un antrenor italian. Să știi că Pancu îmi place”, a spus patronul campioanei ultimelor două sezoane din Superligă pentru fanatik.
În aceste momente, Pancu pune la punct ultimele detalii pentru Campionatul European U21 din Slovacia, unde „tricolorii mici” vor juca în Grupa A, alături de Spania, Italia, două dintre favoritele la câștigarea turneului, și gazdele Slovacia. Primul meci al României va avea loc pe 11 iunie, contra „Squadra Azzura”.
În ceea ce privește definitivarea lotului, Pancu așteaptă și selecția lui Mircea Lucescu pentru partidele primei reprezentative mari de la începutul lui iunie.
Leave a Reply