
Rapid caută o soluție pentru înlocuirea lui Andrei Borza, care este foarte aproape să părăsească formația giuleșteană în această vară.
Iar conducerea din Grant și-l dorește foarte mult pe Tiago Goncalves, fundașul stânga al celor de la Hermannstadt.
Transferul lui Tiago Goncalves la Rapid, în impas
Negocierile dintre părți au fost deja demarate, dar deocamdată nu s-a ajuns la un acord. Conform surselor între oferta Rapidului și banii ceruți de Hermannstadt este deocamdată o diferență foarte mare.
Astfel, Dan Șucu ar trimite 300.000 de euro spre Ardeal, în timp ce finalista Cupei României solicită 1 milion de euro în schimbul unuia dintre jucătorii care au impresionat în sezonul recent încheiat al SuperLigii.
Totuși, una dintre persoanele care monitorizează dialogul dintre cele două cuburi e de părere că o eventuală înțelegere nu va fi deloc imposibilă, în ciuda impasului din prezent.
“300.000 de euro sunt bani buni, să spunem că se ajunge la 400.000. Dar să crezi că se va sări la 1 milion este o nebunie. N-ai cum să obții așa ceva, în condițiile pieței și în contextul a ceea ce a obținut Sibiul pe fotbaliștii pe care i-a vândut până acum”, a fost mărturisirea persoanei respective, dezvăluită prin intermediul Digi Sport.
Variantă din străinătate pentru Tiago Goncalves
Despre Tiago Goncalves s-a vorbit că ar putea ajunge înapoi în Portugalia la Rio Ave, gruparea deținută de celebrul patron al lui Nottingham Forest, Evangelos Marinakis.
Înainte să ajungă la Hermannstadt pentru care a marcat 4 goluri și a oferit 9 pase decisive în 41 de meciuri oficiale, fundașul de 24 de ani evoluase pentru Belenenses.
El este văzut drept varianta ideală pentru a suplini o eventuală plecare a lui Borza, dorit în străinătate. Mai multe grupări din Italia, Franța și Germania s-au interesat de jucătorul care are o clauză de reziliere de 4 milioane de euro.
Leave a Reply