
Răzvan Lucescu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, despre situația de la Rapid. Numele acestuia a fost vehiculat prin presă, ca fiind un posibil înlocuitor al lui Marius Șumudică.
Răzvan Lucescu l-a lăudat pe Marius Șumudică
La finalul unui sezon în care nu și-a îndeplinit obiectivul, Marius Șumudică a fost demis de la Rapid. Tehnicianul a avut mai multe probleme pe parcursul mandatului, iar Răzvan Lucescu a vorbit despre plecarea sa.
”Nu cunosc situația de la Rapid. Am văzut puține meciuri. Regret ce i s-a întâmplat (n.r. lui Marius Șumudică). Este un antrenor TOP. A câștigat un campionat cu Astra. Știe că în fotbal sunt astfel de situații.
Nu e ușor, când o echipă s-a construit de la nivelul ligii a 5-a. E nevoie de echilibru. Lumea nu are răbdare. Au norocul cei de la Rapid că au un patron care poate oferi stabilitate.
Dar și el are nevoie de timp, să poată lua decizii corecte. Pentru a deveni învingător trebuie să greșești. Nu uitați prin ce dramă a trecut Rapidul”, a spus Razvan Lucescu la o conferință de presă.
Răzvan Lucescu poate pleca de la PAOK
Răzvan Lucescu nu a avut cel mai bun sezon, iar situația sa din Grecia nu este una tocmai bună. Acesta a avut un lot plin de vedete, însă chiar și așa nu a reușit cel mai bun parcurs european, iar în campionat a ratat titlul.
Leave a Reply