Vali Crețu compară cele două titluri câștigate la FCSB: „E alt sentiment!” + 3 echipe cu care visează să joace în Liga Campionilor

 

Valentin Crețu, 36 de ani, fundașul dreapta al campioanei FCSB, a comparat cele două titluri cucerite în roș-albastru, dezvăluind că trofeul de anul trecut cântărește mai mult pentru el.

 

La 36 de ani, Valentin Crețu a fost piesă de bază în echipa cu care FCSB și-a apărat titlul și a ajuns până în optimile Europa League.

Evoluțiile din acest sezon i-au adus a doua lui convocare la echipa națională, prima după 4 ani și jumătate de absență din circuitul „tricolor”.

Acum că a fost trasă cortina peste sezonul 2024/2025, Crețu a fost întrebat care titlu de campion i-a adus mai multă satisfacție.

 

„Primul trofeu a fost și va rămâne mereu altceva pentru mine. Altă bucurie, altă senzație, dar și acesta este foarte important și rămâne în istoricul meu. Amândouă contează foarte mult, dar la primul ai alt sentiment.

De această dată este ceva special pentru că am avut parcursul european, este un sezon incredibil, cum nici noi nu așteptam. Suntem foarte mândri de munca pe care am făcut-o”, a explicat Crețu pentru Sport Content EAD.

 

Crețu speră acum să joace alături de FCSB în grupa de Liga Campionilor. Visează să le înfrunte acolo, în eventualitatea în care roș-albaștrii vor ajunge la „masa bogaților”, pe Barcelona, PSG și Manchester City:

„Mentalitatea noastră asta este, de asta am și făcut performanță: ne gândim tot mai sus, vrem să ne îndeplinim visul intrării în grupele Champions League. Mi-aș dori o grupă cu echipe foarte bune.

Dacă aș fi fost mai tânăr mi-aș fi dorit echipe accesibile, dar fiind pe sfârșit de carieră îmi doresc echipe cât mai bune: Barcelona, PSG, Manchester City. Dar vedem”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*