
Răzvan Lucescu a terminat sezonul actual cu PAOK Salonic, unul în care grecii au evoluat în Europa League și s-au oprit în play-off-ul pentru prezența în optimile competiției.
FCSB i-a învins de două ori, așa cum se întâmplase și în confruntarea din grupa unică a întrecerii continentale.
Răzvan Lucescu, răspuns după trei luni pentru Gigi Becali
La vremea respectivă, Gigi Becali a făcut “paradă” după succesele repetate în fața oamenilor lui Răzvan Lucescu, mai ales că fostul selecționer “încălzise” atmosfera cu câteva declarații războinice.
Latifundiarul din Pipera chiar s-a lăudat că a câștigat duelul cu familia Lucescu, susținând că Răzvan s-a consultat cu tatăl Mircea în pregătirea jocurilor împotriva campionilor României. Antrenorul lui PAOK a ținut să dezmintă însă această variantă.
„A câștigat, ce pot să îi zic? Are dreptate! E mai bun antrenor decât mine! Aici greșește! Nu am vorbit absolut deloc de meci cu tata. Fiecare are realitatea lui. Pentru noi lucrurile acestea, situațiile sunt foarte naturale.
La FCSB apreciez foarte tare ceea ce se face acolo. Gigi Becali face ceea ce face.

Dă echipa sau schimbă jucătorii. Așa se vorbește, așa se știe. Dar acolo e o echipă de tehnicieni, de la Charalambous și ceilalți, MM Stoica, domnul Argăseală.
Au creat un grup cu o mentalitate foarte frumoasă, puternică, uniți. Știu foarte bine că acești jucători români talentați, aduși cu meritul domnului Gigi Becali, i-au tras și pe ceilalți în atmosfera acesta.
Este o echipă care în acești ani conduce fotbalul românesc. Dacă ei ne-au învins cu ceva, au făcut-o datorită determinării. Iar determinarea vine din acea unitate”, au fost aprecierile lui Răzvan Lucescu pentru Fanatik.
Cum trece Răzvan Lucescu peste eșecurile dureroase
Antrenorul de 56 de ani a dezvăluit ce trebuie să facă un tehnician pentru a da uitării cât mai rapid înfrângerile ce pot lăsa urme adânci în privința stării de spirit.

“Sunt mulți antrenori, mulți care au mult mai multe experiențe decât mine. Dar sunt alții care nu au ajuns la aceste experiențe. Eu consider că am multe experiențe. Câștigăm și pierdem.
Asta ne învață să gestionăm, să trecem peste frustrări, să avem puterea și capacitatea ca ziua următoare să ne ridicăm și să pornim la o nouă luptă. Chiar dacă în interior suferim”, a mai transmis Lucescu Jr.
Leave a Reply