
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a spus care sunt detaliile din contractul pe care i l-a pregătit lui Denis Alibec (34 de ani).
Becali a spus că prima cerință a fotbalistului a fost să nu fie criticat la televizor, lucru pe care l-a pățit în prima perioadă și cu care toți fotbaliștii care trec pe la FCSB se confruntă.
Pe lângă salariul de 300.000 de euro pe an, Alibec va avea și bonusuri importante în contract: 250.000 pentru calificarea în Conference League sau Europa League și 650.000 pentru intrarea în Liga Campionilor.
„Am avut o convenție cu el. Mi-a spus «nea Gigi, nu pentru mine, pentru familia mea. Mă suni, mă cerți pe mine, dar nu la televizor». Așa o să fac. Dacă mă întreabă Moraru de Alibec, nu vorbesc de Alibec. I-am zis că dacă poate să joace din 3 în 3 zile o să joace din 3 în 3 zile. A zis o să pot, mă antrenez. Îți dai seama că o să joace egal, am încredere în amândoi. Ăla aleargă mai mult, celălalt are mai multe calități, e mai deosebit. Va juca unul duminică, unul marțea.
De aia am spus că e bombă, ca să nu vă prindeți. Dacă era să fie bombă, era vorba de Stanciu sau Coman.
I-am spus că nici eu nu vreau să comentez. Așa am convenit, dacă am ceva, îl sun și îi spun. Nu pot să fac așa cu toți, el e un tip special. E foarte sensibil și un băiat bun, de calitate. Poți să mizezi pe el când echipa nu merge deloc. Dai o minge pe el, se înșurubează, mai trage de unu’, dă cu cotu’, dă un gol.
Bonusuri fabuloase în contractul lui Alibec cu FCSB: primă de 650.000 de euro dacă intră în grupele Ligii Campionilor!
L-am luat liber. I-a spus Gică că poate să plece oricând și oriunde. Are 25.000 de euro pe lună salariu. Are bonusuri pe care le ia sigur, 250.000 pentru grupele Conference. Dacă intră în grupele Champions, 650.000. Dacă mă enervez eu și vreau să îi spulber, îi bag pe amândoi, Bîrligea, Alibec. Și pe Politic! Îi spulber pe toți, le dau 7-0, 8-0!
Cum a fost cu Denis? M-a sunat impresarul și m-a întrebat dacă îl mai vreau. Pe Alibec îl vreau oricând și oriunde. Mi-a zis că sunt două echipe în România la care ar merge, FCSB, prima, și Craiova. Dar preferă la FCSB, pentru că vrea să joace în Liga Campionilor, să fie fotbalist. L-am dorit foarte mult și nu am ținut cont de bani. A zis că dacă îi dau 25.000 salariu, semnează înainte să plece la națională”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.
Leave a Reply