
Cei de la FCSB au anunțat astăzi oficial transferul lui Daniel Graovac (31 de ani), primul fotbalist adus pentru sezonul următor.
Daniel Graovac este primul fotbalist care a ajuns la FCSB în această vară. Bosniacul a fost adus de la CFR Cluj, liber de contract. Echipa campioană l-a prezentat oficial. Urmează prezentarea lui Alibec.
Campionii României anunță că Daniel Graovac este noul jucător al echipei noastre.
Apărătorul care in ultima ediție a Superligii a evoluat pentru CFR Cluj a semnat deja contractul și se va alătura lotului condus de Elias Charalambous în luna iunie, când roș-albaștrii vor începe pregătirea noului sezon.
Clubul nostru îi urează Bun Venit lui Daniel și îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, au scris cei de la FCSB, pe rețelele de socializare.
Cei de la FCSB au mare încredere în Daniel Graovac
Mihai Stoica (60 de ani), oficialul celor de la FCSB, s-a declarat foarte încântat de transferul bosniacului: „Îl vom legitima luni pe Graovac, jucător liber. El este un jucător pe care îl știm foarte bine. L-am ratat când era la Astra. Ofeream o sumă destul de importantă, dar atunci, în pandemie, nu s-a putut.
Acum să spun povestea. Risto Radunovic mi-a zis că e liber. Mie mi-a plăcut mereu. Gigi îl știa, îi plăcea și lui. Am făcut oferta și gata! Risto și-a început cariera de director sportiv.
Noi avem nevoie de un jucător polivalent, care să acopere și dreapta, și stânga, și zona centrală. Între Homawoo și Graovac, detașat este Graovac în ceea ce vrem noi”, a explicat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Graovac a strâns trei meciuri în naționala Bosniei. A fost crescut la juniorii lui Dinamo Zagreb și a mai jucat la Astra, Zrinjski Mostar, Mouscron și Vojvodina. A ajuns în România în vara lui 2019, la Astra. După doi ani a semnat cu CFR Cluj, unde a jucat doar un sezon, mergând în Turcia (Kasimpasa și Manisa). Din vara lui 2024 a revenit la CFR Cluj, de unde pleacă acum gratis.
În sezonul trecut, Graovac a adunat 23 de meciuri, un gol și o pasă decisivă în tricoul ardelenilor.
Leave a Reply