Ce mesaj a avut Gică Hagi pentru Denis Alibec înainte de transferul la FCSB

 

Denis Alibec a semnat cu FCSB zilele trecute, după ce i-a expirat contractul cu Farul.

Alibec e campion al României cu trei echipe, Astra Giurgiu, CFR Cluj și Farul. Atacantul e al doilea transfer al FCSB pentru noul sezon, după cel al fundașului Daniel Graovac, sosit venit tot liber de contract

 

Alibec și Gigi Becali au o convenție. Atacantul l-a rugat pe finanțatorul FCSB să nu-l critice la tv, iar Becali a anunțat că se ține de promisiune.

Ce mesaj a avut Gică Hagi pentru Denis Alibec înainte de transferul la FCSB

Alibec a mai jucat la FCSB în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018. În sezonul încheiat, a avut nouă goluri și zece pase decisive pentru Farul.

„E o mutare importantă. A fost greu să mă convingă timp de trei ani. Am avut o discuţie cu domnul Hagi, cu domnul Gigi Becali. Am căzut de acord să avem o relaţie foarte bună şi cred că va fi totul foarte bine. (Ai discutat cu Gigi Becali, ai pus anumite condiţii?) Nu au fost condiţii, singurul lucru pe care i l-am spus a fost să avem o relaţie bună, de prietenie mai mult. Cel mai mult a contat discuţia cu domnul Hagi, pentru că am vorbit cu el, cu conducerea Farului, nu s-a mai putut continua, pentru că va fi o schimbare acolo şi nu am mai putut să rămân. (Ce ţi-a transmis Gică Hagi) Mi-a spus să mă duc cu toată încrederea, cu inima împăcată, FCSB e cel mai bun club din România şi cu siguranţă îmi va prinde bine”, a declarat Denis Alibec, la Antena Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*