Zeljko Kopic explică de ce l-a scos din echipă: „Nu a fost uşor, dar trebuie să decid”

Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul celor de la Dinamo, a explicat de ce a mizat în a doua parte a sezonului recent încheiat pe Alexandru Roșca (21 de ani), tânărul portar al „câinilor”.

 

Dinamo a început sezonul cu Adnan Golubovic în poartă, dar accidentarea slovenului din meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, din returul sezonului regular, i-a făcut loc lui Alexandru Roșca între buturile dinamoviștilor.

Slovenul a fost nemulțumit de statutul de rezervă, iar Dinamo i-a adus deja un înlocuitor: Codruț Sandu (19 ani), un alt tânăr portar român care va fi rezerva lui Roșca în sezonul viitor.

 

Alexandru Roșca a păstrat postul de titular, chiar și după revenirea din accidentare a lui Adnan Golubovic. Zeljko Kopic, antrenorul dinamoviștilor, a explicat decizia de a-l păstra pe tânărul goalkeeper titular, decizie care l-a făcut pe sloven să își dorească plecarea din „haită”.

„Nu a fost uşor, dar trebuie să decid. De fiecare dată am încercat să urmăresc două lucruri. Unul este cel logic, să pun lucrurile în locul potrivit, al doilea să îmi urmez feeling-ul. Pentru mine, Adnan a fost cu mine în primele şase luni, atunci când am venit în iarnă. A avut meciuri bune, a ajutat echipa să rămână în Superligă.

L-am semnat pe Rosca, dar pentru mine Adnan era primul portar, avea încredere totală. L-am semnat pe Rosca pentru potenţialul lui, să încercăm să îl dezvoltăm, să avem răbdare şi să îşi aştepte ocazia, dar cum se întâmplă în fotbal…

Adnan a avut accidentarea, I-am trimis pe Rosca şi şi-a folosit şansa în cel mai bun mod posibil. A avut meciuri bune, a avut intervenţii bune, iar eu normal că am simţit că este un tânăr care nu are atât de multă experienţă. Aşa că am încercat să schimb un pic, I-am trimis pe Adnan.

Am văzut însă că Roşca era la acel moment un pic jos, nu era în cea mai bună formă. Apoi, după mai multe meciuri, când am analizat mai multe meciuri, decizia mea a fost să mizez pe Roşca, fiindcă este mai tânăr, este viitorul clubului şi vreau să îl văd până la finalul sezonului.

Am comunicat cu ei şi este la fel ca la toţi jucătorii, nu eşti fericit dacă nu joci. Este un pic dificil, dar aşa este la fotbal”, a declarat Zeljko Kopic, conform orangesport.ro.

Alexandru Roșca a jucat 24 de partide pentru Dinamo în sezonul competițional recent încheiat. Tânărul portar dinamovist a încasat 22 de goluri și a reușit să țină poarta intactă în 12 partide.

Adnan Golubovic a jucat 27 de partide pentru „câini” în sezonul recent încheiat. A încasat 27 de goluri și a reușit să țină în 4 meciuri poarta intactă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*