Jean Vlădoiu, dezamăgit de colosul din Superliga: „Cel mai mare șoc pentru toți”

 

Jean Vlădoiu (56 de ani), fostul mare atacant al României, a analizat sezonul celor de la Rapid, echipă care nu și-a îndeplinit obiectivul în stagiunea recent încheiată, nereușind să se califice în cupele europene. Vlădoiu a pus sub lupa sa cele întâmplate la gruparea din Giulești și crede că numărul mare de străini care nu s-au integrat a fost problema reală la club.

 

Acesta este de părere că, în ciuda investițiilor extrem de mari și ale dorinței din jurul echipei de a performa, jucătorii aduși nu au avut suficientă calitate pentru a face diferența și a ajuta echipa să își îmbunătățească performanțele. Rapidul a terminat sezonul pe locul 5, cu 33 de puncte, și a fost eliminată în faza semifinalelor din Cupa României.

A fost nu şocant, dar dureros. Am jucat la Rapid. Mi-am dorit ca echipa să termine în primele trei. Rapidul a fost cel mai mare şoc pentru toţi, cred. Vorbim despre foarte mulţi bani. Jucători aduşi… Nu ştiu ce oameni pot să ofere asemenea jucători care vin nepregătiţi. Să stai luni de zile să-i pregăteşti să poată duce 90 de minute…

Chiar dacă sunt nume mari, asta nu înseamnă că se pot adapta foarte uşor la club, la Rapid, în România. De aceea este un bumerang acest lucru. Foarte puţini se integrează în România. Au fost aduşi la un moment dat jucători pe bandă rulantă. După ce-i vedeai un meci, erau praf. Îi vedeai pe bancă, nu-i mai vedeai…

Aici s-a greşit. Dorinţa a existat la Rapid. E un club senzaţional, cu suporteri, cu stadion, cu un om care investeşte foarte mulţi bani. Aveau toate ingredientele de a face performanţă. Ok, nu iei campionatul, dar să termini în primele trei era un obiectiv clar. Din păcate, nu le-a ieşit.

Atmosfera s-a deteriorat în timp. Când nu ai rezultate, că eşti la Rapid sau la alt club important, cu obiective importante, e clar că niciunul din aceste lucruri nu s-a materializat. Nici Cupa României nu ai câştigat-o, nici campionatul, nici locul trei şi atunci apar problemele.

Am citit şi eu că ar fi un italian (n.r. – pentru postul de antrenor). Rapid are nevoie de o schimbare. Au avut un italian la ultima cupă câştigată, pe domnul Bergodi, un antrenor senzaţional. Pot încerca şi un antrenor străin, dar nu ştiu dacă antrenorul este, în momentul ăsta, la Rapid… Ai nevoie şi de jucători, ai nevoie să fii mai atent la transferurile pe care le faci”, a spus Jean Vlădoiu, citat de orangesport.ro.

Să nu mai aduci jucători de care să te rogi de ei luni de zile ca să-şi revină, să poată să alerge 90 de minute. E greu să găseşti atacanţi precum Rrahmani, care pe mine m-a încântat. Băiatul ăsta a fost mănuşă pentru Rapid. A mers în alt campionat şi nu s-a integrat. Asemenea jucători trebuie găsiţi. Dacă ai patru, cinci şi îi nimereşti, eu cred că Rapid poate deveni o forţă în următorii ani

– Jean Vlădoiu, despre situația de la Rapid

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*