Basarab Panduru, după ce Rapid l-a numit antrenor pe Gâlcă: „Asta a contat pentru Șucu”

 

Basarab Panduru (54 de ani), fostul coleg al lui Constantin Gâlcă de la Steaua, a comentat numirea acestuia în funcția de antrenor principal la Rapid. Succesorul lui Marius Șumudică (54 de ani) a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formația din Giulești.

 

În acest sens, Panduru a comentat decizia lui Dan Șucu de a numi un stelist pe banca echipei. Mutarea l-a surprins, mai ales în contextul în care Gâlcă e un antrenor diferit din punct de vedere al temperamentului față de precedentul, Șumudică.

Rapid rămăsese fără antrenor după despărțirea de Șumudică, tehnician care nu a îndeplinit obiectivul clubului și care a plecat înainte de finalul sezonului. Rapid a terminat stagiunea 2024-2025 pe locul 5 și nu s-a calificat în cupele europene.

„Nu m-aș fi gândit… să te duci la un stelist și să-l pui (n.r. – antrenor), dar nu cred că a contat faptul că el este fost jucător al Stelei. A contat, probabil, felul lui de a fi, și asta i-a făcut pe Șucu și Angelescu să-l aleagă. E, cât de cât, o mică surpriză.

N-au mai vrut un antrenor gen Șumudică, dar știau că ăsta e Șumudică. Nu s-a transformat nici așa, nici așa. Asta este omul Șumudică. Gâlcă n-a crescut la Steaua, a venit după mine, dar a stat cinci ani acolo.

N-a intrat în nicio contră cu absolut nimeni. Unii au ce să-i reproșeze pentru că nu e rapidist, iar alții n-au ce, pentru că nu s-a luat de ei niciodată”, a precizat Panduru, la Prima Sport.

Prezent în studio, Ovidiu Herea (40 de ani), fostul atacant al giuleștenilor, l-a completat pe Panduru.

„Poate au văzut că n-a mers cu un antrenor vulcanic, care să aibă fel și fel de reacții, și în timpul meciului, și la conferințe. Acum merg pe un antrenor mult mai calm, echilibrat în declarații. Nu știu, vom vedea ce se va întâmpla. E o alegere interesantă.

Să vedem cum se va integra. Presiunea la Rapid e total diferită de presiunea de la alte echipe.”

Costel Gâlcă rămăsese liber de contract după despărțirea de Universitatea Craiova, chiar după un meci pierdut împotriva Rapidului, în Giulești, scor 0-1, în etapa a 23-a din sezonul regulat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*