Cătălin Cîrjan, declarații războinice, înainte de Campionatul European: „Avem povestea noastră, trebuie să facem o țară mândră!”

 

Cătălin Cîrjan, 22 de ani, mijlocașul reprezentativei U21, a prefațat duelurile României de la Campionatul European U21.

 

  • Campionatul European U21 se va desfășura în Slovacia, între 11 și 28 iunie, iar Gazeta Sporturilor va deplasa o echipă de patru reporteri la fața locului.
  • România U21 a fost plasată în Grupa A, alături de Spania și Italia, două dintre favoritele la câștigarea turneului, plus țara gazdă Slovacia.

 

„Decarul” celor de la Dinamo se declară încântat de atmosfera din cantonament și optimist în privința parcursului de la Campionatul European. Jucătorul subliniază importanța unității de grup, a pregătirii intense și a responsabilității, trasând o paralelă și către Europeanul din 2019, când „tricolorii” conduși atunci de Mirel Rădoi au ajuns în faza semifinalelor.

Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

+45 FOTO

Obiectivul principal rămâne calificarea din grupă și o prestație solidă la turneul final, din punctul său de vedere, subliniind totodată faptul că oamenii din angrenajul lui Daniel Pancu nu ar trebui să fie egoiști și să nu catalogheze turneul final din această vară drept o potențială rampă de lansare în carieră, ci un prilej de a face o întreagă țară mândră

Nu simte presiunea tricoului cu numărul #10 nici la națională, el fiind cel care a avut onoare de a îl purta în ultimele partide de pregătire din primăvara acestui an. Nu a vorbit despre situația de la echipa sa de club, fiind întrebat de unele eventuale automatisme care s-ar putea forma între el și Cristi Mihai, jucătorul transferat de „câini” de la UTA Arad, susținând că este concentrat 100% pe echipa națională și CE din Slovacia.

 

E foarte frumos cantonamentul. Orice perioadă la echipa națională e foarte frumoasă, de altfel. Au trecut deja cinci zile de când am venit. Ne pregătim foarte bine în fiecare zi. Am avut o primă săptămână mai dificilă, am încărcat, dar ne apropiem de meciul cu Georgia, ultimul test înainte de Euro, și cred eu că lucrurile merg foarte bine.

Nu simt oboseală. Anii trecuți îmi doream foarte mult să joc. Anul ăsta, poate că sunt doar recunoscător lui Dumnezeu că am jucat peste 40 de meciuri în campionat și acum sunt la Campionatul European. Nu-mi doream vacanță. E cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla”, a spus Cătălin Cîrjan, cu două zile înainte de amicalul cu Georgia și cu 9 până la primul meci de la Euro cu Italia: 11 iunie, Trnava, ora 21:00.

Cîrjan a lăudat și modul în care Daniel Pancu a organizat programul pentru cantonamentul din Austria. De pe 29 mai, jucătorii lui Daniel Pancu au ajuns în orașul Bad Loipersdorf, fiind cazați la hotelul Thermenhotel Stoiser.

Vorbim mereu despre asta: să intrăm la fiecare meci și să dăm totul. Nu contează cine e în fața noastră. Știm și noi ce calitate au adversarii, dar și noi avem foarte multă calitate. Suntem jucători cu multe meciuri, cu experiență

Cătălin Cîrjan, mijlocaș România U21

 

 

„Mister a făcut foarte bine programul. Avem timp și pentru analiză video, și pentru antrenamente, și pentru sală. Cred că programul e foarte bun. Petrecem mult timp împreună și, cum am zis, lucrurile merg bine. Sperăm să arătăm foarte bine la European. Nu putem spune că a fost ceva greu în aceste zile. Suntem la fotbal, până la urmă. Ăsta e visul nostru: să jucăm fotbal. Este foarte frumos, nu a fost nimic greu”, a mai spus mijlocașul crescut în Albion, la Arsenal.

Chestionat dacă se gândește la posibilitatea ca acest turneu final să fie o rampă de lansare, acesta a spus următoarele: „Nu mă gândesc la asta. Și cred că ar fi o greșeală ca vreun jucător să se gândească doar la el. Pentru mine, faptul că sunt la Campionatul European și reprezint România e cel mai important lucru. Trebuie să facem o țară mândră și să-i facem pe români fericiți. Pentru că asta este cel mai important atunci când joci pentru echipa națională”.

 

 

România este privită drept „outsider”, „dark horse” în Grupa A a turneului, însă Cîrjan susține că „tricolorii” vor juca fiecare partidă, indiferent de adversar, cu același obiectiv: cele trei puncte.

Nu pot să mă gândesc la altceva în afară de victorie. La fiecare meci, când intru pe teren, mă gândesc să luăm cele trei puncte. Nu o să spun că intrăm pentru egal sau că ne mulțumim cu puțin. De la primul meci ne dorim victoria, și așa mai departe”, a mărturisit fotbalistul.

Avem jucători care au mai fost la alte campionate europene. Și cred că suntem foarte pregătiți. O să intrăm acolo, o să ne facem jocul nostru, și eu sunt optimist în privința asta.Îmi doresc mult să fiu decisiv. Cred că am calitatea necesară să fac acest lucru și cred că sunt pregătit să o fac la acest campionat

Cătălin Cîrjan, mijlocaș România U21

„Nu cred că este o problemă. Se vor decide numerele. Nu contează ce număr voi primi. Nu cred că tricoul cu numărul 10 este o problemă. Se vor decide numerele. Nu contează ce număr voi avea”, a spus acesta și în legătură cu numărul pe care îl va purta în timpul turneului din Slovacia.

Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini de la antrenamentul din Austria al echipei naţionale de tineret FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

+45 FOTO

 

Programul complet al meciurilor din grupa „tricolorilor”:

 

Da, ne dorim foarte mult să repetăm performanța din 2019. În primul rând, ne dorim să ieșim din grupă. Luăm totul pas cu pas. Toată lumea vorbește despre acea calificare în semifinale, dar noi avem povestea noastră. Ne dorim să intrăm la fiecare meci montați și să scoatem cele mai bune rezultate

Cătălin Cîrjan, mijlocaș România U21

  • Miercuri, 11 iunie: Italia – România (Trnava, ora 22:00)
  • Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00)
  • Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00)

Suntem aici să ne antrenăm, să dăm totul în fiecare zi. Asta trebuie să facem într-un cantonament.Dacă eram în vacanță, eram în vacanță. Dar suntem în cantonament și trebuie să ne pregătim. Emoții? Simt o foarte mare bucurie, să zic așa, pentru că este unul dintre cele mai mari campionate de juniori. Sunt mândru că sunt aici, că reprezint România, și de-abia aștept să înceapă

Cătălin Cîrjan, mijlocaș România U21

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*