
David Kiki (31 de ani) este aproape de plecarea de la FCSB și ar putea ajunge la o rivală din SuperLigă.
David Kiki, fundașul celor de la FCSB ar putea să plece de la formația roș-albastră după un sezon în care a jucat foarte puțin.
Acesta nu a fost un om de bază în echipa lui Gigi Becali, iar finanțatorul ar putea să renunțe la serviciile sale.
David Kiki poate pleca de la FCSB
Fostul fotbalist de la Farul Constanța ar putea fi aproape de un transfer, după ce nu a jucat foarte mult pentru echipa lui Gigi Becali.
Fundașul a bifat doar cinci meciuri în campionatul precedent, însă și-a trecut în palmares al doilea titlul, după cel câștiga cu formația lui Gică Hagi.
Conform celor de la 229foot, acesta a ar fi dorit de Rapid, una dintre marile rivale ale celor de la FCSB. Acesta mai are contract cu formația lui Gigi Becali până în 2027, iar formația patronată de Dan Șucu nu ar fi singura care îl vede drept o opțiune.
Gigi Becali: ”Am dat-o-n bară și cu Kiki”
Gigi Becali consideră că David Kiki a fost un transfer ratat. Fundașul nu este singurul despre care Becali crede asta, pe listă fiind și Antwi.
”Am dat-o-n bară și cu Kiki, și cu Antwi. Îmi vine să râd de mine când îl văd pe Kiki. În fotbal, trebuie să alergi, nu să dormi”, spunea Gigi Becali.
Leave a Reply