Ianis Stoica, achiziție de lux! Ademenit de arabi, fotbalistul și-a luat o „bestie” de 330.000 de euro

 

Ianis Stoica (22 de ani), atacantul celor de la Hermannstadt, se pregătește de Campionatul European de tineret. Înainte de startul competiției, fotbalistul și-a achiziționat un bolid de lux.

 

Ianis Stoica a fost convocat de Daniel Pancu în lotul naționalei U21 pentru Euro 2025. România va întâlni în grupă Italia, Spania și Slovacia.

GALERIE FOTO. Ianis Stoica și-a cumpărat un Ferrari de lux înainte de Campionatul European

+33 FOTO

Înainte de debutul la European (11 iunie, cu Spania), Ianis Stoica și-a făcut pofta și a achiziționat un Ferrari 812 Superfast la mâna a doua. Acesta ar fi achitat nu mai puțin de 330.000 de euro în schimbul autoturismului, conform oradesibiu.ro.

Prețul unui astfel de Ferrari nou este de 600.000 de euro.

„Am venit să-mi iau mașina și să plec la EURO! Hai, România!”, a spus Ianis Stoica, potrivit sursei citate.

Ferrari-ul lui Ianis are 800 CP. Este una dintre cele mai rapide mașini scoase vreodată de italieni. Autoturismul poate ajunge la 100 km/h în doar 2,9 secunde și poate dezvolta o viteză maximă de 340 km/h.

Hermannstadt a anunțat că Ianis Stoica se va transfera în străinătate

Ianis Stoica este dorit de Dinamo și s-a vehiculat că ar putea ajunge sub comanda lui Zeljko Kopic, în urma unui schimb nemaivăzut în fotbalul românesc. Totuși, Claudiu Rotar, acționarul sibienilor, a anunțat că Stoica va pleca în străinătate.

„O să vedeți în zilele următoare: avem o ofertă scrisă pentru Ianis Stoica. Nu este din Europa, este din Arabia. Ianis vrea să meargă în Arabia.

Situația cu FCSB a fost foarte complicată. Erau patru jucători implicați. Dacă unul spunea «nu», totul se termina. Nu l-am întrebat dacă voia să plece la Dinamo. Cei de la Dinamo au luat legătura cu el, nu știu dacă s-au înțeles sau nu”, a spus Claudiu Rotar, pe 27 mai.

În acest sezon, Ianis Stoica a jucat 44 de meciuri pentru echipa din Sibiu, timp în care a reușit 15 goluri și 5 pase decisive.

Conform unor informații din cadrul clubului, Ianis Stoica nu și-ar fi achiziționat acest Ferrari. Se pare că totul ar fi o reclamă pentru reprezentanța auto.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*