
Ilie Dumitrescu l-a găsit pe Desire Doue de la FCSB, dar a evidențiat minusul important pe care îl are.
„Mister” s-a referit la Octavian Popescu (22 de ani), despre care a spus că îi e superior ca tehnică lui Doue, dar nu are fizicul starului francez care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în PSG – Inter 5-0, finala Ligii Campionilor.
Fostul mare fotbalist consideră că partea fizică reprezintă un minus pentru fotbaliștii români.
„Ca să ajungi să ai evoluția lui Desire Doue, în primul rând, e selecția. Începi cu construcția fizică. Construcție fizică, tehnică superioară, modul în care s-a dezvoltat, iar la 19 ani îl iei de la juniori și face față la intensitatea meciurilor.
(n.r. În România) Dacă iei acum un jucător de la juniori sau de la tineret, chiar dacă se pregătește cu prima echipă, e puppy, cățeluș de-ăla de lapte, care nu mușcă. Nu e competiție, nu are tonus. Nu-i fizic, aici suferim noi. Sunt mulți jucători talentați, dar zona asta fizică…
Și la noi sunt mulți jucători care se pregătesc. Am văzut acum doi jucători de la echipa națională, pe Răzvan Marin și pe Ianis Hagi, unde merg eu la sală. Se antrenau. Se antrenează, sunt profesioniști, dar structura fizică pe care o are fiecare individ…
Hai să-i luăm pe Mbappe, pe Dembele, pe Barcola, pe Desire Doue, uitați-vă la construcția fizică. Aici e diferența. Să nu dăm nume, că nu-i ok. Nu… Tavi Popescu. Tavi Popescu are calitate tehnică? Eu zic că e cu mult peste nu știu câți jucători. Chiar și peste Desire Doue, dar n-are forța fizică, nu poate să împingă. Tehnică are, dar nu e de ajuns.
Cele trei zone contează enorm, abdomen, tren superior și picioare, acolo e explozia. Băiatul ăsta (n.r Desire Doue), la 19 ani, a fost cumpărat cu 50 de milioane de la Rennes.
În academie contează foarte mult selecția. Degeaba e tehnic, dacă e firav. La seniori, n-o să mai poată să facă nimic. Aici e diferența. Ați văzut fizicul lui Lamine Yamal?”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Leave a Reply