Pariul lui Zeljko Kopic de la Dinamo: ”Îl văd foarte aproape de echipa națională”

 

Andrei Mărginean (23 de ani) a fost transferat de Dinamo sub formă de împrumut de la Sassuolo și a impresionat cu evoluțiile sale, mai ales în a doua parte a sezonului.

Mijlocașul defensiv, folosit de Kopic ”la nevoie” și pe postul de fundaș central, unde a avut evoluții onorabile, va fi transferat definitiv de Dinamo. ”Câinii” s-au decis și vor achita clauza de transfer în valoare de aproximativ 250.000 de euro.

 

Zeljko Kopic îl vede pe Andrei Mărginean la națională

Kopic se declară impresionat de jucătorul său, pe care-l vede cât de curând la echipa națională de seniori a României. Mărginean a mai bifat patru selecții la naționala U20 și una la naționala U21.

„În primul rând, este un băiat extraordinar, cu un caracter foarte bun, un jucător de echipă, muncitor. Însă, problemele lui au început încă de la începutul sezonului, pentru că a venit din Italia după o accidentare care l-a ținut pe bară câteva luni. Nu a jucat, nici măcar nu s-a antrenat, așa că primele luni au fost dedicate exclusiv procesului de recuperare – readucerea lui pe teren, îngrijirea lui.

După ce a prins un pic de continuitate la antrenamente, a început să crească, să progreseze, să înțeleagă ce ne dorim de la el. A avut câteva meciuri foarte bune ca fundaș central dreapta, atunci când Ghezali nu a jucat, dar și ca mijlocaș central.

Această evoluție, ceea ce a arătat, a fost o reală plăcere pentru mine să văd cum a ajuns la un anumit nivel. Acum are în continuare unele probleme în zona în care a fost accidentat, iar noi încercăm să le gestionăm cât mai bine. Sper că, deși urmează o pauză destul de scurtă, va reuși să se stabilizeze, iar când vom începe pregătirea, ne vom ocupa atent de el, astfel încât să fie sănătos și stabil fizic.

Sper ca în viitor să devină un jucător foarte important pentru Dinamo și, sincer, îl văd foarte aproape de echipa națională. Cred că are toate calitățile necesare, iar în momentul în care va reuși să fie constant apt de antrenament – fără să piardă ședințe din cauza micilor accidentări – și va face prevenție cum trebuie, va deveni tot mai bun”, a spus Kopic, potrivit RadioDinamo1948.

Sassuolo l-a transferat pe Mărginean în 2018 de la CS Zlatna, iar de atunci a trecut pe la mai multe grupe de juniori din cadrul clubului. A mai fost împrumutat la ACR Messina, Novara și Ternana, iar în vara anului 2024 a fost împrumutat la Dinamo.

Mijlocașul român nu a debutat pentru echipa de seniori a lui Sassuolo, dar a fost inclus în lot într-un meci din Coppa Italia, disputat în 2019 și pierdut cu 1-2 în fața celor de la Perugia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*