
Georgian Honciu, 36 de ani, liderul din teren al lui Metaloglobus, a povestit Gazetei Sporturilor că el și mulți alți colegi își încheie contractele cu echipa nou promovată și nu se știe cine va continua. Totodată, rămâne o enigmă unde va evolua formația în Liga 1. Dar există un mare țel: „Să batem FCSB!”. Tocmai echipa preferată a propriul patron, Mohamad Imad Kassas.
Metaloglobus București a oferit șocul anului, al ultimilor ani de fapt, promovând în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc. A fost savurat succesul, de acum încep grijile pentru nou promovată.
Sunt multe probleme de rezolvat pentru o formație dintr-un cartier al Capitalei, Pantelimon, care joacă la Clinceni. Sau, cel puțin, juca, încă nu se știe ce va urma. O altă problemă majoră este cea reprezentată de faptul că antrenorul Ianis Zicu, 41 de ani, se îndreaptă alte zări, urmează să fie prezentat la Farul Constanța, iar mulți jucători sunt la final de contract.
Începând de miercuri, conducerea celor de la Metaloglobus va trece la acțiune, pentru a creiona lotul și conducerea staff-ului tehnic în vederea participării în prima ligă. Andrei Prepeliță este prima opțiune de A1, așa cum a anunțat GSP.ro, vor fi convorbiri și cu jucătorii.
Georgian Honciu despre realitatea prezentului la Metaloglobus: „Toți mă sună să mă întrebe pe mine, dar nu știu cine rămâne, unde vom juca”
– George, felicitări pentru acest succes ieșit din comun! Cum resimți momentul, acum la două zile după eveniment?
– A fost, este, ceva unic și pentru mine. Și la vârsta asta să promovez cu o echipă atât de mică… Nu știu cine ar fi mizat pe Metaloglobus ca să promoveze în prima divizie. Chiar nu găsesc cuvintele potrivite, nici acum, când au trecut două zile de la “minune”.

– Tu, din interior, care crezi că a fost cheia succesului?
– Un grup foarte bun, unit. Din cauza multor lipsuri, dacă e să comparăm cu echipe de top ce-și doresc promovarea, ne-am unit. Greutățile ne-au unit. Asta spune multe despre caracterul jucătorilor, a grupului.
– Ce se va întâmpla mai departe pentru voi, pentru Metaloglobus?
– Deocamdată, nu știm nimic, ce se întâmpla. Mulți suntem liberi de contract, de fapt majoritatea. Chiar nu știm unde vom juca în ediția viitoare. Eu, fiind căpitanul echipei, sunt sunat de toți. “Băi, chiar nu știu!”, le răspund, pentru că nu știu de mine darămite de alții. A rămas că de mâine, de săptămâna viitoare, zilele astea, să se discute despre cine va continua, cum, în ce condiții. Asta cu jucătorii cu care conducerea vrea să meargă mai departe.
Georgian Honciu este liber de contract și așteaptă viitorul contract
– Tu ce vei face?
– Serios îți spun: nu știu încotro o s-o apuc. Au fost discuții cu ceva echipe, dar nimic concret. Poate este și devreme, de-abia a demarat mercato, tocmai ce a trecut “barajul”. (râde) Poate că multă lume nici nu știe că sunt liber de contract, că suntem liberi de contract, de fapt. “Aaa, ăștia au promovat Metaloglobus, înseamnă că vor continua acolo”. Eee, nu e chiar așa.
– Dar ai fi de acord să continui cu Metaloglobus?
– Clar, mi-aș dori să continuu la Metaloglobus, îți dai seama. M-am atașat de echipă, de tot, de doi ani și jumătate aici. În acest sezon am ratat doar șase meciuri, dacă nu mă înșel, din cauza unei accidentări. Am un statut la această formație, chiar mi-aș dori să merg mai departe în prima divizie cu Metaloglobus.
Este un succes istoric pe care vrem să-l dedicăm lui Luca Manolache, colegul nostru, îi dedicăm această mare victorie. De acolo, de sus, ne zâmbește și este alături de noi
Georgian Honciu, mijlocaș Metaloglobus
Ce-ar putea obține Metaloglobus în primul sezon de Liga 1?
– Cum sună “Metaloglobus în Liga 1” (râde)… Pentru o echipă așa mică, este o mare performanță. Jucători de mare valoare e greu să aduci. Ca să aduci jucători de valoare, trebuie bani. Mulți. Iar cei de valoare au tendința de a merge la o echipă consacrată. Vom vedea.
– Fani?
– N-avem. Putem juca oriunde, și-n fața blocului! (râde) Pe noi ne susțin doar familiile la meciuri. De doi ani și jumătate de când sunt eu la Metaloglobus ne-am mutat cu totul, practic, la Clinceni. Și cu antrenamentele, și cu meciurile. N-avem suporteri și fani. Și dacă am avea, le e greu să vină din Pantelimon la Clinceni. Distanța nu e mare, dar cu traficul… Bine că familiile noastre ne sunt alături.
Patronul echipei (n.red Mohamad Imad Kassas) este un om extraordinar. Oamenii au fost foarte corecți la Metaloglobus, paroliști, ce-au promis, au dat. Sper ca la fel să fie și cu primele de promovare. Ce-a ținut de om, a oferit
Georgian Honciu, mijlocaș Metaloglobus
Țelul lui Georgian Honciu și al colegilor săi: “Să batem FCSB!”
– Dacă va fi să rămâi la Metaloglobus, pe cine ai vrea să învingi în Liga 1, ca să fie ceva deosebit?
– Toată lumea ar vrea să învingă FCSB, dar va fi foarte greu! Va fi greu să ne menținăm în Liga 1, în primul rând.
– Tocmai pe echipa preferată a patronului, Mohamad Imad Kassas?!
– Da, sunt prieteni foarte buni, așa am înțeles. Patronul nostru merge la multe meciuri la FCSB, acasă, în Europa, cred că sunt prieteni buni, dânsul și domnul Becali. Dar asta nu înseamnă că n-am da totul pe teren la o astfel de confruntare. Oricum, hai să fim serioși, nu s-ar bate Metaloglobus cu FCSB, am avea alte ținte. Dar toată lumea la Metaloglobus își dorește să învingă FCSB. Logic, vrei să-i învingi pe cei mai buni.
Ianis Zicu? Un om extraordinar, îi mulțumesc pe această cale, baftă oriunde va merge. Merită tot ceea ce i se întâmplă
Georgian Honciu, mijlocaș Metaloglobus
Leave a Reply