Vor să-l întoarcă pe Becali! » Nu sunt de acord cu decizia patronului: „N-are rost”

 

Gigi Becali vrea ca FCSB să folosească două echipe diferite în sezonul următor, una în cupele europene, alta în campionat. Staff-ul tehnic, în frunte cu Mihai Pintilii și Elias Charalambous, și-ar dori să utilizeze un schelet unic pe ambele fronturi, cu „maxim 3-4 modificări”.

 

FCSB, campioana ultimelor două ediții de Superliga, se pregătește de startul unui nou sezon european. La fel ca în 2024, roș-albaștrii vor începe campania încă din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

În principiu, va fi începutul unei stagiuni lungi. Pentru că FCSB pornește din Champions League și are șansa să coboare de două ori, până în Conference, și tot să fie calificată pe tabloul principal al unei competiții europene.

 

Dispută de idei la FCSB. Gigi Becali: „Vreau două echipe, Liga Campionilor te stoarce” vs. Mihai Pintilii: „Nu văd rostul, poți să schimbi maxim 3-4 jucători”

„Nu mai fac ce am făcut anul ăsta. Am făcut foarte bine ce am făcut, dar nu mai fac. Mă refer că am făcut bine că așa a vrut Dumnezeu. Acum vreau să am două echipe. Nu vreau să joace aceeași echipă și în campionat, și în Liga Campionilor. Nu mai e Europa League. Liga Campionilor te stoarce, suge toată energia”, a transmis Becali, care deja a mutat în mercato: au venit Graovac, Alibec și se poartă negocieri pentru Dennis Politic de la Dinamo.

 

 

În contrapartidă cu planul lui Becali, staff-ul tehnic al celor de la FCSB are altă viziune. Invitat la cel mai nou episod al podcastului GSP „2 la 1”Mihai Pintilii s-a pronunțat pe subiect.

„Nu e prea OK (n.r. – să folosim două echipe). Am făcut asta, iar în campionat nu am avut rezultate. Când am folosit aceiași jucători și în campionat, și în Europa, am avut rezultate. Sunt tineri, duc! Poți să schimbi maxim 3-4 jucători, mai mult nu văd rostul. Nu poți să legi lucrurile astea. Nu poți să știi dinainte, să faci o echipă pentru campionat și una pentru Europa. Nu-ți garantează asta victoriile”, a declarat antrenorul secund al celor de la FCSB.

Cum ar arăta acum cele două echipe ale FCSB-ului:

  • FCSB pentru cupele europene: Târnovanu – V. Crețu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut, Cisotti – Miculescu, Bîrligea, Fl. Tănase
  • FCSB pentru Liga 1: Zima – Cercel, Chiricheș, Graovac, Kiki – Alhassan, Lixandru – M. Ștefănescu, Al. Băluță, Oct. Popescu – Alibec

Programul preliminariilor din Liga Campionilor:

  • Turul 1: 8/9 iulie și 15/16 iulie
  • Turul 2: 22/23 iulie și 29/30 iulie
  • Turul 3: 5/6 august și 12 august
  • Play-off: 19/20 august și 26/27 august

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*