
Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul lui Dinamo, are mare încredere în Andrei Mărginean (23 de ani), mijlocașul defensiv al „câinilor roșii”. Tehnicianul croat a fost impresionat de calitățile sale și îl vede în viitor chiar îmbrăcând tricoul naționalei României.
Dinamo s-a calificat în play-off-ul Superligii pentru prima dată după 8 ani, iar unul dintre jucătorii care s-au remarcat a fost Mărginean, fotbalist împrumutat de la Sassuolo la începutul sezonului.
Kopic a fost convins și i-a determinat pe șefii clubului să-l transfere definitiv pe fotbalistul crescut în Italia.
Zeljko Kopic îl propune pe Mărginean la națională: „Poate ajunge curând”
„În primul rând, este un băiat extraordinar, cu un caracter foarte bun, un jucător de echipă, muncitor. Însă, problemele lui au început încă de la începutul sezonului, pentru că a venit din Italia după o accidentare care l-a ținut pe bară câteva luni.
Nu a jucat, nici măcar nu s-a antrenat, așa că primele luni au fost dedicate exclusiv procesului de recuperare, readucerea lui pe teren, îngrijirea lui.
După ce a prins un pic de continuitate la antrenamente, a început să crească, să progreseze, să înțeleagă ce ne dorim de la el. A avut câteva meciuri foarte bune ca fundaș central.
Această evoluție, ceea ce a arătat, a fost o reală plăcere pentru mine să văd cum a ajuns la un anumit nivel. Acum are în continuare unele probleme în zona în care a fost accidentat, iar noi încercăm să le gestionăm cât mai bine.
Sper că, deși urmează o pauză destul de scurtă, va reuși să se stabilizeze, iar când vom începe pregătirea, ne vom ocupa atent de el, astfel încât să fie sănătos și stabil fizic.
Sper ca în viitor să devină un jucător foarte important pentru Dinamo și, sincer, îl văd foarte aproape de echipa națională. Cred că are toate calitățile necesare, iar în momentul în care va reuși să fie constant apt de antrenament, fără să piardă ședințe din cauza micilor accidentări, și va face prevenție cum trebuie, va deveni tot mai bun”, a precizat Kopic, pentru dinamo1948.club.

Mărginean a jucat 33 de meciuri pentru Dinamo în acest sezon, perioadă în care a marcat de două ori și a oferit un assist.
Leave a Reply