
După ce au rezolvat „afacerea Karlo Muhar”, cei de la CFR Cluj se pregătesc de prezentarea fundașului dreapta croat Antonio Bosec, 27 de ani, liber de contract. Salariu de peste 10.000 de euro/lună, plus bonusuri de performanță. Trei transferuri mai vizează „feroviarii”: mijlocaș central, atacant de careu și un stoper.
CFR Cluj n-a mai ieșit campioană din 2022 și vrea să reînnoade șirul succeselor. “Feroviarii” au încheiat pe locul secund ultima ediție de Liga 1, iar pentru proximul sezon Nelu Varga, Dan Petrescu și jucătorii și-au propus calificarea într-o grupă europeană, apoi câștigarea titlului în 2026.
Tocmai de aceea, ardelenii vor să definitiveze cât mai repede transferurile, mai întâi cu sosirile, pentru ca apoi să urmeze și plecări din Gruia.
Antonio Bosec este următoarea mutare a CFR-ului. Peste 10.000 de euro salariu lunar
Nelu Varga a confirmat azi la prânz transferul prezentat în exclusivitate de GSP.ro, Karlo Muhar la CFR Cluj, fotbalist ce se va prezenta la reunirea lotului sub comanda lui Dan Petrescu. Diseară, cel târziu mâine, oficialii ardelenilor vor să prezinte a 4-a mutare a verii.
Este vorba de fundașul lateral croat Antonio Bosec, 27 de ani, care tocmai și-a terminat angajamentul cu Slaven Belupo. Conducătorii CFR-ului și-au dat acordul pentru transfer, se așteaptă finalizarea actelor, așa cum au transmis cei din Gruia. Un jucător ce va avea peste 10.000 de euro salariu lunar, conform informațiilor GSP, fotbalist ce va suplini plecarea lui Daniel Graovac la FCSB. Despre interesul ardelenilor pentru Bosec au scris în premieră cei de la Fanatik.
34de meciuri, un gol și 3 assist-uri a adunat Bosec pentru Slaven Belupo în acest sezon
CFR Cluj mai vrea trei transferuri în această vară
În afara acestor patru fotbaliști menționați, gruparea condusă de Nelu Varga dorește să mai realizeze trei mutări. Posturile pe care Dan Petrescu caută soluții suplimentare sunt mijlocaș central, atacant central și stoper.
Discuții sunt, multiple, rămâne ca zilele acestea oficialii “feroviarilor” să decidă asupra detaliilor. Sunt jucători și din străinătate, și din România vizați de CFR Cluj. Inclusiv internaționali.
Leave a Reply