Reacția avocatului FCSB-ului, după ce Florin Talpan a anunțat victoria Stelei în procesul legat de palmares

 

Astfel, conform celor de la CSA Steaua, clubul din Ghencea a rămas și cu palmaresul din perioada 2003 – 2017, după ce Curtea de Apel București hotărâse, în octombrie 2023, că-l deține și pe cel din 1947 până în 1998.

  • Perioada 1998-2003 a rămas ”în aer”.

Adrian Căvescu, avocat FCSB: ”Ceea ce contează este continuitatea sportivă și competițională

Adrian Căvescu, avocatul celor de la FCSB, ceruse recurs, iar decizia anunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este una finală.

Avocatul clubului patronat de către Gigi Becali (66 de ani) are însă o altă versiune legată de modul în care se poate ”traduce” decizia de azi a Instanței.

Căvescu spune că nu se poate vorbi despre o victorie pentru CSA Steaua și explică de ce FCSB nu va avea de suferit din punct de vedere al coeficientului UEFA.

”Important este ca decizia Înaltei Curți nu este o victorie pentru CSA Steaua, așa cum a fost anunțată de domnul Talpan.

Decizia instanței confirmă că ulterior anului 1998, CSA Steaua nu mai poate avea pretenții asupra vreunui palmares al echipei istorice Steaua.

De-asemenea decizia nu va avea nicio consecință asupra coeficientului actual al clubului FCSB, deoarece în fața UEFA, FIFA și FRF, ceea ce contează este continuitatea sportivă și competițională care au fost asigurate și sunt atribuite clubului FCSB”, a reacționat avocatul Adrian Căvescu pentru digisport.ro.

Chestionat, de ce atunci Instanța a decis ca palmaresul din perioada 2003 – 2017 să fie atribuit Stelei, avocatul a venit cu o altă versiune.

”Instanțele de judecată civile au soluționat cauza exclusiv prin prisma probelor admisibile potrivit Codului de Procedură Civiă, respectiv a înscrisurilor.

Pentru Instanță, nu a avut nicio relevanță situația de fapt privind continuarea activității sportive și competiționale în sezonul următor, pe același loc și în aceeași Ligă. Pentru instanțele civile de judecată relevante ar fi fost contractele (n.r convenții) care nu s-au încheiat în cauză, cu ocazia preluării.

În schimb, pentru forurile naționale și internaționale de fotbal, relevantă este continuitatea sportivă și competițională, care în speță a fost asigurată de FCSB ulterior anului 2003, de aceea coeficientul actual al clubului nostru și atribuirea întregului palmares al echipei istorice Steaua, inclusiv Cupa Campionilor Europeni din 1986, vor fi în continuare atribuite și recunoscute de FIFA, UEFA și FRF în palmaresul clubului FCSB”, a mai spus Căvescu.

Florin Talpan a anunțat victoria împotriva FCSB-ului în procesul pentru palmaresul Stelei

”Am câștigat! FCSB nu este continuatoarea Stelei! FCSB nu este Steaua! FCSB nu are nici măcar un palmares al ei recunoscut! Domnule Ciolacu, domnule Ponta, domnule Becali, oricât ați visa, Fcsb nu este Steaua și nu va fi niciodată, nu este și nu va fi continuatoarea Stelei!

Acest dosar câștigat înseamnă multa muncă, seriozitate și studiu, nopți nedormite din partea mea, emoții și teama că poate nu am fost suficient de bun, suficient de clar în formularea apărărilor și notelor scrise!

Acest dosar nu înseamnă doar atât! Acest dosar înseamnă finalul unui drum început în decembrie 2017 când am depus acțiunea în constatarea palmaresului Steaua! Noi suntem Steaua! Eu sunt Steaua!

Acest dosar înseamnă foarte multe, nu doar final de drum ci un început de drum, deoarece acum FRF și UEFA trebuie să recunoască drepturile noastre! Acest dosar nu este doar despre munca mea ci și despre suferința și supărările mele!

În această perioadă, am fost iar sancționat, iar mi s-a tăiat din salariu, iar mi -a fost tăiat din sporul de lucrări de excepție, oameni ca secretarul de stat Eduard Bachide m-a hărțuit cu controale, m-a hărțuit prin acoliții și prietenii lui Becali! Cu mine comandant, echipa de fotbal Steaua era în liga 1!

Da, stadionul este public, este al statului român, dar pe el trebuie să joace cei serioși, cei care își plătesc datoriile, nu hoții de identitate ca FCSB!
FCSB nu este Steaua!

Steaua este Clubul Sportiv al Armatei Steaua, cu trecutul ei victorios! Steaua sunteți voi, cei foarte puțini, care m-ați susținut moral!

Nu în ultimul rând, Steaua sunt eu, cel care pentru încă o dată, am făcut ca Steaua noastră să strălucească!”, se arată în mesajul lui Florin Talpan.

Etichete: gigi becali , palmares steaua , marca steaua , florin talpan , proces steaua fcsb , adrian cavescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*