
La marșul de pe Calea Victoriei, de duminică, 8 iunie, în zi de Rusalii, organizat pentru a ”curăța” cu apă sfințită și tămâie traseul parcurs de comunitatea LGBTQ+, la Bucharest Pride, Gigi Becali a realizat și un ”transfer”.
După ce sâmbătă, 7 iunie, peste 30.000 de persoane au celebrat Bucharest Pride, care s-a desfășurat între Piața Victoriei și Parcul Izvor, la o zi distanță, Gigi Becali a parcurs același traseu pentru a curăța ”duhurile necurate lăsate” în urma lor.

La marșul de purificare, Gigi Becali a realizat un nou transfer la FCSB
Spre finalul marșului, potrivit Fanatik, Gigi Becali s-a întâlnit cu un tânăr care i-a atras atenția prin înălțimea sa. Spre surprinderea patronului de la FCSB, tânărul a evoluat în trecut pentru Juniorul București, pe postul de portar.

Becali nu a stat mult pe gânduri și a rezolvat ”transferul” acestuia la FCSB.
”Serios? Te iau la Steaua (n.r. FCSB)! Te fac fundaș central”, a declarat Gigi Becali, care imediat i-a oferit tânărului numărul de telefon al lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB.

Gigi Becali: ”Duhurile îți iau mințile pe la intersecții”
Gigi Becali a explicat de ce organizează o astfel de ”contramanifestație”, în pofida tuturor criticilor.

”Pe 7 iunie a dat iar, marș de parada gay, iar pe 8 fac eu: <Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta>. Cu agheasmă, curățăm toate mizeriile, ce fac ei. Păi nu măi, dar știi ce se întâmplă? Voi râdeți, dar ei lasă duhuri necurate.
Că n-ar fi o problemă, faceți mă! Dar lasă duhuri necurate și de acolo accidente, accidente că duhurile ce fac? Duhurile îți iau mințile pe la intersecții și pac, faci accident și mori”, a izbucnit Becali, în fața reprezentanților presei.
Leave a Reply