Mauro Pederzoli a ajuns la București pentru a-și lua postul în primire la Rapid

În aceeași zi și în același timp cu prezentarea antrenorului Costel Gâlcă, la birourile de la Rapid și-a făcut apariția și Mauro Pederzoli (63 ani), viitorul director sportiv al giuleștenilor pentru cel puțin doi ani.

Acesta a fost și motivul pentru care Dan Șucu nu a fost prezent la prima întâlnire a tehnicianului cu presa, el însoțindu-l pe italian, fostul director sportiv de la Parma, club cu care și-a încheiat contractul, după o colaborare de 4 ani.

Ieri a fost o zi plină pentru Pederzoli, care a fost și la baza Coresi, unde, înaintea antrenamentului, a fost prezentat lotului de către acționarul majoritar al Rapidului.

Astfel, chiar dacă nu a fost încă anunțat oficial, cel mai probabil italianul, cu o vastă experiență pe mai multe continente, și-a început treaba pentru giuleșteni, urmând ca împreună cu conducerea administrativă și cu cea tehnică să pună la punct politica de stabilire a lotului pentru viitorul sezon.

Costel Gâlcă vrea jucători pe trei posturi la Rapid

Antrenorul Costel Gâlcă a anunțat deja că este în căutarea unor jucători pentru acoperirea câtorva posturi. În primul rând, un atacant care să aducă plus valoare și concurență pentru Borisav Burmaz (4 goluri/ 37 de meciuri în sezonul trecut), Elvir Koljic (două goluri/ 17 meciuri) și Timotej Jambor (0 goluri/ 10 meciuri), ultimul urmând să revină, după împrumutul din iarnă, la MSK Zilina.

Este compartimentul care, în campionatul precedent, a dat cel mai scăzut randament în plan ofensiv, când Rapid i-a avut ca principali marcatori pe Alexandru Dobre (8 goluri/32 de meciuri) și Claudiu Petrila (8 goluri/37 meciuri). La primul antrenament a fost prezent și primul nou-sosit în lot, kosovarul Drilon Hazrollaj, care poate juca aripă dreapta sau ca vârf.

Giuleștenii mai caută un fundaș central, în condițiile în care Cristian Săpunaru și-a încheiat contractul, și, dacă Andrei Borza va fi transferat în străinatate, încă un fundaș stânga.

Deocamdată, Rapidul se va antrena în București, până pe 17 iunie, când este programată plecarea într-un cantonament de 11 zile în Slovenia. Nu este exclus ca până atunci să aibă și un prim joc amical de pregătire.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*