
Florinel Coman (27 de ani), extrema celor de la Cagliari, a avut joi nunta cu Ioana Timofeciuc. Cei doi erau logodiți de 2 ani, iar acum au făcut pasul cel mare, la Constanța.
Nașul lui Florinel Coman este Mirel Rădoi, antrenorul de la Universitatea Craiova. Cei doi au o relație apropiată din perioada în care Coman era jucător, iar Rădoi – antrenor la naționala României U21. În 2019, naționala de tineret a ajuns până în semifinalele Campionatului European de Tineret.
FOTO. Imagini de la nunta lui Florinel Coman! Gigi Becali și-a făcut apariția la biserică
Cei doi miri și-au unit destinele în catedrala Sfinții Petru și Pavel, din Constanța. De la eveniment nu a lipsit nici Gigi Becali. Patronul FCSB și-a făcut apariția la biserică în jurul orei 15:00, cu puțin timp înainte ca slujba să înceapă.
„Am venit pentru că e un băiat la care am ţinut, a şi jucat, mi-a adus bucurii şi bani. Vreo 6 milioane. E un om cuminte, respectuos, cu bun simţ. Acum am venit doar la cununia religioasă. La distracţii şi la alea nu. Eu nu mai merg. La Hagi e altceva. Dar în alte părţi, la alte distracţii, nu mai merg. Să nu se întoarcă la FCSB. Să ia banii de acolo şi să facă rostul familiei. După să se întoarcă”, a declarat Gigi Becali, conform as.ro.
Sunt așteptați sute de invitați, printre care și foștii colegi ai lui Florinel Coman de la FCSB, actualii coechipieri de la echipa națională, dar și apropiați ai cuplului. Meira, sora lui Radu Drăgușin, s-a ocupat de organizarea nunții.
Sarah, fiica lui Marius Șumudică, va fi și ea prezentă. „Nunta anului, venim acum!”, a scris ea, pe Instagram.
Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Soția fotbalistului a explicat de ce au optat să programeze evenimentul într-o zi de joi. Adunând cifrele care reprezintă ziua, luna și anul, rezultă 3-6-9, cifre cu semnificații aparte în numerologie.
„Pentru cei care mi-au scris că, din punct de vedere numerologic, data noastră va fi 3-6-9 (Codul divin/Codul lui Tesla): yeeey, daa! Am fost extrem de bucuroasă și împlinită când mi-am dat seama de acest lucru!
Inițial planificam nunta pentru vineri sau sâmbătă, însă ne-am sfătuit cu duhovnicul nostru și, deoarece vineri era zi de post, iar sâmbătă era cam târziu (ținând cont de programul meciurilor, zilelor libere, etc.) am decis să o organizăm joi, 12.06.2025.
La început am fost puțin tristă, pentru că nu îmi doream să fac nunta în timpul săptămânii… apoi mi-am dat seama că nicio altă dată nu ar fi putut reprezenta mai bine iubirea, relația și idealurile noastre într-un mod atât de profund și pur”, a scris Ioana Timofeciuc.
Leave a Reply