
Adrian Mihalcea îi vrea la UTA, formație la care a fost numit principal în această vară, pe Jordan Gele, Malcom Edjouma și Ovidiu Perianu.
Primii doi amintiți au fost deja anunțați că nu mai fac parte din planurile echipei și nu vor mai face parte din lot în ediția următoare a SuperLigii, astfel că vor pleca sigur de la club. În ceea ce-l privește pe Perianu, mijlocașul de 23 de ani a colaborat cu Mihalcea la Unirea Slobozia, iar tehnicianul îl vrea din nou sub comanda sa.
Rămâne de văzut ce decizie va lua campioana României, deoarece UTA va încerca să-i aducă pe toți trei, lucru anunțat de Mihalcea, care a confirmat discuțiile dintre cluburi.
Malcom Edjouma, Jordan Gele și Ovidiu Perianu, doriți de Mihalcea la UTA!
”Sunt discuții, da. Doar că ei sunt sub contract cu alte echipe și n-ar fi ok să vorbesc despre ei. Mi-i doresc, asta e clar.
Au fost înaintate niște oferte, acum se așteaptă și decizia lor, pentru cei trei jucători de la Steaua (n.r.-FCSB).
Nu știu ce se va întâmpla, momentan sunt aceste discuții, tratative nefinalizate”, a declarat Adrian Mihalcea, potrivit sportarad.ro.
FCSB s-a despărțit, momentan, doar de Alexandru Musi, care a fost inclus în afacerea Dennis Politic.
În afară de fostul jucător al lui Dinamo, sub comanda lui Elias Charalambous au mai ajuns Denis Alibec (Farul) și Daniel Graovac (CFR Cluj).
”Băluță, Edjouma și Gele nu mai au loc, gata. Să-și găsească echipe! Noi suntem prea mulți deja, avem prea mulți fotbaliști. Ce să fac cu ei? Să îi ia UTA pe toți, la doi dintre ei le și plătesc jumătate de salariu. Doar la ei renunț, alt fotbalist nu va mai pleca”, declara Gigi Becali pentru digisport.ro.
Leave a Reply