Fostul fotbalist din Superliga îi distruge pe italieni: „Aroganți. Habar nu aveau ce joacă PSG în finala Ligii!”

Roberto De Zerbi, antrenorul lui Marseille, a developat imaginea proastă a fotbalului italian și a declarat că nimeni de la Inter nu l-a căutat pentru a-i oferi postul obținut de Cristi Chivu. Fostul jucător care a luat două titluri cu CFR Cluj i-a criticat pe nerazzurri pentru modul în care au pregătit partida cu PSG (0-5) de pe Allianz Arena.

 

Presa italiană a vehiculat, înainte ca Inter să-l pună pe Cristi Chivu în locul lui Simone Inzaghi, plecat în Arabia Saudită, numele lui Roberto De Zerbi printre candidații pentru conducerea tehnică a finalistei Champions League.

Antrenorul, care a împlinit recent 46 de ani, a semnat în vara trecută un contract până pe 30 iunie 2027 cu Marseille și nu are de gând să plece mai devreme de scadența trecută în acte. Italianul a dezmințit că ar fi fost contactat de cineva de la echipa de pe Giuseppe Meazza.

Fostul fotbalist din Superliga îi distruge pe italieni: „Aroganți. Habar nu aveau ce joacă PSG în finala Ligii!”
Roberto De Zerbi a terminat cu Marseille la 19 puncte în spatele campioanei PSG / Foto: Imago

„Inter nu m-a căutat niciodată. Eu am început de trei săptămâni să vorbesc cu viitorii jucători. Am fost la Miami cu patronul. Când îmi iau un angajament, îl duc la îndeplinire. M-a deranjat să aud că se scrie că eu mă gândesc să plec în altă parte!

Dar dacă mă simt trădat, nu există contract care să conteze. În viață nu se știe niciodată, dar nu pentru moment. Atunci, dacă nu primesc înapoi ceea ce dau, în termeni de respect, onestitate, adio. Sau altfel totul trebuie spus la timp dacă ciclul e închis”, a declarat De Zerbi la podcastul Supernova al lui Alessandro Cattelan.

 

După această introducere, tehnicianul i-a luat „la mână” pe nerazzurri: „Inter este o echipă mare și Inzaghi un antrenor mare, și nu cred că diferența de cinci goluri e cea reală. Problema este că Italia fotbalistică nu știa nimic despre PSG și a fost încrezută!

Fostul fotbalist din Superliga îi distruge pe italieni: „Aroganți. Habar nu aveau ce joacă PSG în finala Ligii!”
Nici căpitanul Lautaro Martinez n-a înțeles ce-a lovit-o pe Inter în finala Champions League, 0-5 cu PSG / Foto: Imago

„În Italia nu s-a scris niciun rând despre locul meu 2 cu OM”

Nu știau că lovitura de începere se face ca la rugby, că Dembele pândește la marginea careului. Sau că Doué este un talent de nivelul lui Yamal, deși încă nu arată la fel de decisiv. Ori că Vitinha e poate cel mai puternic mijlocaș din lume la ora actuală.

 

Despre calitatea lui Neves sau originile lui Pacho. În Italia nu s-a scris un rând despre locul al doilea pe care am încheiat cu OM în Ligue 1, care e un campionat dificil. Lille a jucat în optimile de finală în Liga Campionilor, iar Brest s-a înclinat numai cu PSG.

Monaco a pierdut cu Inter, însă cu o eliminare după câteva minute, și a câștigat cu Barcelona. Fotbalul e dificil peste tot. Este suficient să vă uitați doar la ceea ce s-a întâmplat în Norvegia, unde Italia a pierdut fără drept de apel!”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*