
Mihai Popescu (32 de ani), fundașul central al celor de la FCSB, a luat o decizie importantă, renunțând să mai fie ortodox în favoarea cultului penticostal.
Mihai Popescu a fost unul dintre cei mai importanți oameni din lotul campioanei României în sezonul recent încheiat, iar evoluțiile lui au fost apreciate de patronul Gigi Becali. Decizia de a renunța însă la ortodoxie, având în vedere cât de credincios este finanțatorul roș-albaștrilor, este posibil să nu fie pe placul acestuia.
Se știe că Gigi Becali l-a obligat pe Octavian Popescu să se boteze ortodox și, de atunci, îi spune numai George, al doilea prenume din buletin, dar considerat de patronul de la FCSB numele „ortodox” al jucătorului. În plus, Becali l-a atacat de multe ori pe Ioan Ovidiu Sabău din cauza faptului că face parte din cultul „Martorii lui Iehova”.
FOTO + VIDEO. Mihai Popescu a devenit penticostal





Întreg momentul în care Mihai Popescu a primit botezul, trecând la cultul penticostal, a fost publicat pe o pagină de Facebook.
„Credința înseamnă să porți grija alor tăi, credința înseamnă să fii un om bun. Cinste părinților care te-au crescut. Vă prețuim că ați știut să vă cheltuiți. Vă binecuvântez și mă bucur că sunteți împreună cu noi.
Ești gata, Mihai? Pentru cei care nu știți, facem și o rugăciune pentru Mihai, să nu se accidenteze. Aseară (n.r. marți seara) a jucat în meciul cu Cipru, m-am rugat să nu se accidenteze, să fie azi întreg. Mulțumim Domnului, pentru tine!”, a fost introducerea făcută înainte ca Popescu să fie botezat și să facă jurământul în fața martorilor.
„Dați lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu! Înțeleg bucuria care se împărtășește. Înțeleg dorința de a surprinde și păstra amintiri plăcute care ne-au înfrumusețat viața. De aceea împart cu voi bucuria de a fi martorul legământului lui Bogdan și Mihai cu Dumnezeu.
Totuși nu înțeleg tendința actuală de a vorbi de ceea ce nu este important în ochii lui Dumnezeu. Nu botezăm poziții politice, financiare sau profesionale, ci oameni, adică suflete care au nevoie de Dumnezeu.
În toate să păstrăm dreapta măsură și să dăm slavă doar Celui care merită: lui Dumnezeu. Fiți binecuvântați!”, a scris pe Facebook Florin Ianovici, un pionier cunoscut al mișcării evanghelice și penticostale din România, alături de o fotografie cu jucătorul celor de la FCSB.





Leave a Reply