Luca Băsceanu, deturnat de FCSB din drumul spre Craiova? ”Vedem!”

Luca Băsceanu (19 ani) este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai momentului din SuperLiga , motiv pentru care a intrat pe radarul granzilor din România.

Dat la un moment dat ca și transferat la Universitatea Craiova, tranzacția nu s-a oficializat până în acest moment, iar pe fir se pare că ar fi intrat și cei de la FCSB.

Băsceanu, deturnat de FCSB? Meme Stoica: ”S-ar putea să facem o ofertă pentru un jucător”

Gigi Becali (66 de ani) a spus că nu este interesat de jucători tineri în această pauză de mercato, dar în cazul extremei celor de la Farul situația poate fi diferită.

Finanțatorul campioanei ar putea să-și asigure serviciile acestui fotbalist, după care să-l mai lase la gruparea din Constanța pentru un sezon.

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB-ului, a făcut o declarația care lasă loc speculațiilor, semn că roș-albaștrii se mai pot mișca pe piața de mercato în perioada imedoat următoare.

”S-ar putea să facem o ofertă pentru un jucător (n.r. din naționala României U19).

Vedem dacă sunt inaccesibili sau nu”, a spus Meme Stoica, la Prima Sport.

Oficialul campioanei nu a dorit să intre în detalii, dar sport.ro susține că ar fi vorba despre Băsceanu.

Luca Băsceanu: ”Am stat mult cu Gică Hagi și m-a învățat să dau pasă”

Luca Băsceanu, fotbalist crescut în academia Farului, a recunoscut că și-a petrecut mult timp lângă Gică Hagi (60 de ani) și a ”furat meserie” de la cel supranumit ”Regele” și cel care a fost liderul ”Generației de Aur”.

Deși se vorbește mult despre el în ultima vreme, Băsceanu a spus că se concentrează în acest moment doar la ce are de făcut la Campionatul European.

”Am intrat și am încercat să îmi ajut echipa, am și reușit după un minut sau două să dau un assist (n.r. la golul lui Marincău). Am vrut să îmi ajut echipa. Am avut în cap să revenim, era 1-0 pentru ei și sunt bucuros că mi-a ieșit, asta îmi doresc în continuare.

E clar că este un avantaj (n.r. prezența suporterilor), le mulțumim că au venit, chiar nu mă așteptam să vină în număr atât de mare, sperăm să fie alături de noi în continuare, iar noi să îi bucurăm cu jocul nostru.

(n.r. pasele astea le-ai învățat de la domnul Hagi?) Să zic că da, am stat mult cu dânsul și m-a învățat să dau pasă. E clar că dacă jucăm așa ne putem bate de la egal la egal cu toate echipele.

Vreau să îmi văd de joc aici, pe urmă voi vedea, sunt cu gândul la Campionatul European. Dacă va fi să fie un transfer, voi fi fericit, dacă voi rămâne la Farul, la fel”, a spus Luca Băsceanu, imediat după meci, în fața reporterilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*