
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, a sunat adunarea duminică după-amiază, 15 iunie. Fotbaliștii oltenilor s-au reunit după vacanță la baza de pregătire „Ilie Balaci”, iar luni dimineață va fi efectuată vizita medicală, înainte de a demara pregătirea pentru noul sezon competițional.
La reunirea lotului au fost prezenți 29 jucători, mulți dintre aceștia juniori. Nu au lipsit nici noile transferuri, Samuel Teles și Mihnea Rădulescu, în timp ce Ștefan Baiaram, accidentat la echipa națională Under 21 a României, înainte de Euro, a spus și el „prezent” primului antrenament din acestă vară.
De asemenea, au revenit la echipă și Andrei Ivan, Jovan Markovic și Alexandru Ișfan, jucători care au fost împrumutați în ultimele luni la alte formații.
Universitatea Craiova s-a reunit astăzi fără jucătorii de la naționale
Jucătorii care au fost prezenți la acțiunile echipelor naționale sau care sunt încă angrenați în diverse acțiuni la naționale nu au fost prezenți la reunire, aceștia urmând a reveni la Craiova la o dată pe care staff-ul tehnic o va stabili ulterior.
Este vorba despre Nicușor Bancu, Alexandru Mitriță, Vladimir Screciu (naționala României), David Matei, Luca Băsceanu, David Barbu (naționala U19 a României), Anzor Mekvabishvili (Georgia), Denil Maldonado (Honduras), Carlos Mora (Costa Rica), Basilio Ndong (Guineea Ecuadorială).



Lotul prezent la reunirea Universității Craiova:
PORTARI
- Laurențiu Popescu
- Silviu Lung Jr.
- Relu Stoian
- Alexandru Glodean
- Matei Goga
FUNDAȘI
- Juraj Badelj
- Vasile Mogoș
- Florin Gașpăr
- Iago Lopez
MIJLOCAȘI
- Alex Cicâldău
- Ștefan Baiaram
- Lyes Houri
- Takuto Oshima
- Mihnea Rădulescu
- Samuel Teles
- Mihai Căpățînă
- Ștefan Bană
- Alex Ișfan
- Denys Muntean
- Robert Petculescu
- Robert Ristoiu
- Robert Gârgel
- Eric Călugărescu
ATACANȚI
- Luis Paradela
- Jalen Blesa
- Andrei Ivan
- Jovan Markovic
- Mihai Ninaci
- Teodor Luță
Craiova pleacă în cantonament în Austria » Programul

Amicale stabilite pentru Universitatea Craiova:
- 28 iunie: Craiova – Bohemians 1905 (Cehia)
- 4 iulie: Craiova – MTK Budapesta (Ungaria)
Cantonament de 4 stele pentru olteni
Universitatea Craiova va sta în Austria timp de două săptămâni, în stațiunea balneară Bad Radskerburg, aproape de granița cu Slovenia, iar cartierul general al alb-albaștrilor va fi „Romantik Hotel im Park Austria”.
O locație de 4 stele, care pune la dispoziția echipei numeroase facilități. Cele mai importante:
- Jucătorii sunt cazați într-o aripă separată a hotelului, astfel că nu intră în contact cu turiștii
- O sală de forță și o alta de gimnastică, specială pentru recuperarea jucătorilor accidentați
- Teren de antrenament la standarde FIFA, aflat chiar în fața hotelului
- Teren special pentru exerciții de fitness, situat alături
- Bază sportivă cu 3 terenuri de antrenament și facilități la cele mai înalte standarde situat la 3 minute de mers cu bicicleta de hotel.
Leave a Reply