
Louis Munteanu (22 de ani), atacantul lui CFR Cluj, e dorit de Genoa, echipa din Serie A patronată de Dan Șucu. Pentru internaționalul de tineret există interes și din La Liga.
Munteanu tocmai a terminat sezonul, odată cu încheierea Campionatului European de tineret, unde a participat alături de România U21. Stagiunea viitoare l-ar putea găsi în tricoul altei echipei, jucătorul lui CFR Cluj fiind dorit în Serie A și La Liga.
După ce spaniolii au scris că Louis le-a atras atenția celor de la Sevilla și Mallorca, italienii au notat că pentru român există interes și de la Genoa.
„Louis Munteanu, atacantul român născut în 2002, a fost în mare formă la CFR Clu începând cu vara trecută. Ar putea reveni în Italia. Jucătorul care a fost în academia Fiorentinei e în vederile lui Patrick Vieira, antrenorul de la Genoa”, a scris Tutto Mercato, care citează Corriere dello Sport.
Nelu Varga: „Louis Munteanu să ne ducă în Europa League înainte”
Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a transmis recent că nu i-a în calcul să-l vândă pe Louis Munteanu înainte de preliminariile Europa League. În primul tur preliminar, ardelenii au picat cu Paksi, din Ungaria.
„Nu mă interesează nicio ofertă până nu ne calificăm în grupe. După? E altceva”, a transmis Nelu Varga, pentru GSP.
Louis Munteanu a fost golgeterul Superligii sezonul trecut, cu 23 de goluri marcate în 35 de meciuri. Atacantul luat de CFR de la Fiorentina a avut două reușite și un assist și în Cupa României, competiție câștigată de vișinii.
La Europeanul de tineret, Louis Munteanu a impresionat în meciul cu Spania,, scor 1-2, când a marcat un gol superb cu un șut în vinclu și a deschis scorul.
Leave a Reply