
Rareș Pop (20 de ani) ar putea fi cedat de Rapid, sub formă de împrumut, sezonul viitor.
Rareș Pop, care a ratat EURO U21 din cauza unei accidentări, a jucat puțin stagiunea precedentă și ar putea schimba temporar echipa, pentru a evolua constant.
Rapid, negocieri cu Oțelul pentru Rareș Pop
Potrivit gsp.ro, Rapid negociază cu Oțelul pentru împrumutul lui Rareș Pop, care e dorit la Galați de Laszlo Balint, care l-a pregătit și la UTA.
Rapid ar fi de acord să-l cedeze pe Rareș Pop, dar nu se grăbește să ia o decizie finală, pentru că întâi vrea ca situația lui Andrei Borza să se clarifice.
Andrei Borza și Rareș Pop sunt două dintre variantele importante ale Rapidului pentru respectarea regulii U21 și, dacă fundașul stânga va fi vândut, șansele ca mijlocașul arădean să fie păstrat sunt mai mari.
Rareș Pop, patru goluri la Rapid
După un sezon în care a impresionat la UTA, Rareș Pop a trecut la Rapid, unde, însă, nu a reușit să se impună.
Rareș Pop a bifat 25 de apariții pentru Rapid în toate competițiile, însă în doar 12 dintre meciuri a fost titular. Tânărul mijlocaș a reușit să marcheze patru goluri și să dea un assist.
Leave a Reply