
Daniel Graovac (31 de ani), Denis Alibec (34 de ani) și Dennis Politic (25 de ani) sunt transferurile verii la FCSB, dar pe lista roș-albaștrilor se mai află numele unui fotbalist.
Gigi Becali (66 de ani) a spus că, în acest mercato, este interesat doar de fotbaliștii cu experiență, pentru că miza principală a echipei, pe termen scurt, este calificarea în UEFA Champions League, dar Mihai Stoica (59 de ani) insistă pentru un internațional român.
Jason Kodor are dublă cetățenie româno-australiană
Galerie Foto
Președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB i-a spus lui Becali despre Jason Kodor, cu numele întreg Jason-Patrick Vescan-Kodor.
Apoi, Becali a confirmat interesul, dar nu a spus și despre cine e vorba.
Fotbalistul are 19 ani, măsoară 1,95 m și este legitimat la Lecce Primavera și evoluează ca atacant central.
Dar cine este Jason Kodor, atacantul care i-a atras atenția lui MM Stoica?
Jason are dublă cetățenie româno-australiană și s-a născut la București, pe 9 ianuarie 2006.
Tatăl său a locuit în Australia timp de 20 de ani, astfel că așa a ajuns și Jason să primească cetățenia.
Jason are o relație de prietenie extraordinară cu mama sa, Alina. De altfel, aceasta este extrem de activă pe social media.
”La mulți ani, scumpul meu minunat Jason! Nu-mi vine să cred că împlinești 18 ani! Este cea mai fericită zi a mea! Sunt incredibil de mândră și atât de recunoscătoare că sunt mama ta!!
Ești cea mai mândră realizare din viața mea! Te iubesc mai mult decât orice! Tu ești întreaga mea lume!”, a fost mesajul postat de Alina Vescan, mama lui Jason, în ziua în care fotbalistul a împlinit 18 ani.
Kodor, convocat și de Federația de Fotbal din Australia
În România, Kodor a jucat la Dinamo București, Sport Team București, CAO Oradea și apoi a ajuns la Lecce Primavera.
În urmă cu trei ani, agentul său, Cătălin Sărmășan, era nemulțumit că cei de la Federația Română de Fotbal nu aveau ”ochi” pentru Kodor.
”Confirmarea muncii bine făcute vine cu un nou contract de profesionist pentru Jason Kodor. Atacantul româno-australian, de 18 ani, a semnat o noua intelegere cu US Lecce, clubul de Serie A oferindu-i extinderea contractului până în anul 2028.
Felicitari Jason, e inca o realizare pe care o meriti din plin!”, anunța Sărmășan, anul trecut.
Kodor a primit o convocare, în 2022, și din partea Federației Australiene de Fotbal, pentru Cupa Asiei.
Tânărul atacant și-a exprimat însă recent o opinie legată de faptul că ar vrea să joace pentru naționalele României, dacă va fi convocat, așa cum se întâmplă acum la naționala U19, calificată în semifinalele lui EURO U19 2025.
Jason Kodor e dorit de FCSB
”Mi-a zis Meme de unul și se interesează de unul. Nu mai țin minte cum îl cheamă și chiar dacă nu aș fi uitat numele, nu vi l-aș spune”, a declarat Gigi Becali.
Spotmedia notează că Jason Kodor este atacantul de care FCSB este interesată.
Jason Kodor evoluează în Italia din 2022, când Lecce l-a transferat de la Oradea. Anterior, a mai jucat în România la CS Dinamo și la Sport Team.
Sezonul trecut, Jason Kodor a evoluat pentru echipa U20 a clubului Lecce și a reușit să marcheze cinci goluri în cele 25 de meciuri jucate în campionatul Primavera 1 și în Cupa Italiei Primavera.
FCSB are un jucător în echipa României U19 de la EURO
FCSB îl are la lotul României U19, care tocmai a scris istorie și s-a calificat în semifinalele EURO, doar pe fundașul dreapta Ionuț Cercel.
Jucătorul crescut de Farul va fi, foarte probabil, titular în marele meci cu Olanda, din semifinale, care se dispută luni, de la ora 21:00, în Giulești.
Leave a Reply