Conducerea lui Dinamo, făcută praf după ultimul transfer: ”Absolut ridicol!” / ”Nu mai merge să îi păcălești pe suporteri”

 

După scandalul cu Zeljko Kopic (47 de ani), mijlocașul Patrick Olsen (31 de ani) a fost transferat la AC Horsens, echipă din liga secundă daneză. Condițiile în care mijlocașul a plecat de la club au fost discutate în platoul iAMsport LIVE.

Patrick Olsen a plecat de la Dinamo cu scandal. Așa cum iAMsport.ro a dezvăluit în exclusivitate, antrenorul Zeljko Kopic și-a făcut o mulțime de dușmani în lotul pe care îl conduce autoritar, printre care și mijlocașul danez.

Foto 3/33

Andrei Nicolescu, făcut praf: ”Se umfla, îi certa pe toți. E pe drumul cel bun”

În urma cerții pe care a avut-o cu antrenorul, Olsen și-a făcut bagajele și a plecat în țara natală, acolo unde a semnat cu AC Horsens. Pentru transferul acestuia, Dinamo a încasat 150.000 de euro și va păstra totodată un procent dintr-un viitor transfer, mai exact 15%.

Acest lucru l-a uimit pe moderatorul emisiunii iAMsport LIVE, Costin Ștucan, care a dezbătut subiectul alături de invitații săi, Daniel Stanciu și Remus Răureanu.

Costin Ștucan: Dinamo îl vinde pe Olsen pe o sumă de bani, totuși, la 31 de ani să iei, cât, 250.000?

Remus Răureanu: Nu cred, 150.000.

Costin Ștucan: Dar, apendicele transferului mi se pare foarte amuzant, 15% dintr-un viitor transfer, el având 31 de ani.

Remus Răureanu: Sper să nu fie reală clauza!

Costin Ștucan: Un conducător de club care pune clauza asta este absolut ridicol, sincer.

Foto 2/33

Daniel Stanciu: Mie mi se pare cea mai tare știre dacă este reală, și cred că este reală, am văzut că sunt date foarte multe amănunte. A contestat ANAF-ul ieșirea din insolvență. Ce face domnul administrator Nicolescu. Se umfla, îi certa pe toți: ”Nu mai dați voi verdicte că știm noi ce facem”, pare că știe, este pe drumul cel bun.

Remus Răureanu: Lotul este extrem de slab.

Daniel Stanciu: Anul ăsta nu prea mai merge să îi păcălești pe suporteri, cu toate că am văzut că sezonul ăsta nu prea a ieșit nimeni să conteste anumite decizii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*