La 102 ani de la înființare, rapidiștii s-au războit cu șefia în miez de noapte: „Pentru voi e o zi oarecare”

FC Rapid sărbătorește astăzi împlinirea a 102 ani de existență. Câteva brigăzi din galerie au ieșit pe străzi, în miez de noapte, pentru a marca noua bornă din istoria clubului.

Anul 1923 a fost unul marcant pentru fotbalul bucureștean. În acea perioadă au luat naștere mai multe cluburi, printre care „Asociația Culturală și Sportivă CFR” – adică Rapidul zilelor noastre.

Era 25 iunie 1923 când „ciocănarii” și lucrătorii de la Atelierele Grivița s-au întâlnit la școala primară din cartier și au semnat actul de naștere al echipei CFR București.

La 102 ani distanță, clubul giuleștean tocmai a avut parte de o zi plină, în care a anunțat că mai nou va purta numele simplu de „Fotbal Club Rapid” și a pierdut meciul amical cu Vardar Skopje.

Dar aceste aspecte sunt de plan secund. La ceas aniversar, clubul a publicat un mesaj care să marcheze momentul:

102 ani de iubire strigată din tribună, purtată în inimă și transmisă din generație în generație.

Rapid e povestea noastră, care a mers mai departe indiferent de tot ce am trăit.

La mulți ani, Rapidiști! La mulți ani, Rapidule!

Imaginea publicată de club la ceas aniversar

foto: Militari 2018
Mesaje afișate de Militari 2018
Mesajul Legiunii Chitila
Mesaje afișate de Militari 2018

+1 FOTO

Ultrașii au sărbătorit în miez de noapte

Mai multe brigăzi din galeria Rapidului au ieșit în stradă, în miez de noapte, pentru a sărbători această zi specială pentru club. Membrii Original, de exemplu, au aprins torțe și au cântat „Ole, ole / Ole, ole / La mulți ani, Rapidule”. Pe fundal au afișat un banner cu data înființării clubului, 25 iunie 1923.

 

 

Rapidul a fost sărbătorit și la malul Mării, de către câțiva membri ai brigăzii Constanța Vișinie. „E Constanța Vișinie / E mereu la datorie”, au cântat aceștia.

 

 

„Legiunea Chitila” a afișat o pânză în fața stadionului, cu mesajul: „N-am fost iubiți, dar am fost tari / 102 ani de coșmaruri pentru adversari”.

Mesajul Legiunii Chitila

foto: Militari 2018
Mesaje afișate de Militari 2018
Imaginea publicată de club la ceas aniversar
Mesaje afișate de Militari 2018

+1 FOTO

Pe Calea Giulești și-au făcut apariția și cei de la Militari 2018, care au profitat de ocazie pentru a se război cu actuala conducere a clubului.

„Pentru noi 25 iunie zi de sărbătoare / Pentru voi o zi oarecare”, se arată pe un banner afișat de aceștia. Altul conține chiar invective: „Ole, ole / Ole, ola / M*** toată conducerea!”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*