Florin Talpan nu renunță: „Mă duc la Nicușor Dan! Este o modificare firească: cluburile organizate ca instituții publice sunt profesioniste”

Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua, a fost în direct și a spus că are încredere că, în cele din urmă, Legea Sportului, va fi modificată.

După ce modificările Legii Sportului care ar fi ajutat-o pe Steaua să promoveze nu au mai fost votate în plen miercuri, 25 iunie, Florin Talpan a spus că are în continuare încredere că Legea va fi modificată.

Acesta a mai spus că Steaua nu ar trebui să se asocieze cu niciun privat pentru a putea promova. Consideră că „asocierile sunt pentru echipele mici”.

Florin Talpan, după ce modificările din Legea Sportului nu au mai fost votate în plen: „Vom reuși să rezolvăm problema”

„Vreau să fac câteva precizări legate de această discuție, care, din păcate, a luat o turnură greșită. Eu cred că, până la urmă, vom reuși să rezolvăm problema (n.r. modificarea Legii Sportului). Legea propusă de mine încă din anul 2018, care ulterior a fost preluată și de domnul Dîncu, urmărește să repare o nedreptate istorică.

Am inițiat această lege pentru a reda sportului românesc ceea ce i s-a luat: meritul sportiv. Cluburi precum Steaua și altele sunt discriminate. Legea ar fi trebuit să îndrepte inechitățile, nu să creeze altele. Actuala formă a Legii Sportului este foarte prost redactată. Există articole care au făcut rău sportului, favorizându-i doar pe cei care au urmărit să se îmbogățească.

Steaua București nu cred că trebuie să se asocieze cu nimeni. Este un club mare, cu istorie, și nu are nevoie de astfel de asocieri. Asocierile sunt pentru cluburile mici, nu pentru un nume uriaș, ca Steaua.

Eu am fost interesat să se facă modificarea legii prin amendamentul propus de mine – lucru susținut și de doi deputați AUR, pe care îi felicit. Este o modificare firească și corectă: cluburile organizate ca instituții publice sunt profesioniste.

Uitați-vă la Dinamo, unde David Popovici face performanță. David Popovici nu este considerat sportiv profesionist? Sau Simona Radiș. Sau Rapid București, de unde s-a retras Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă a României. În condițiile în care sportul românesc este susținut în proporție de 98% de stat, este clar că trebuie reglementată participarea cluburilor de drept public în competiție.

De 25 de ani nimeni nu a avut curajul să spună adevărul: și cluburile de stat sunt profesioniste. Au fost oameni care au vrut să se îmbogățească pe spatele acestei confuzii. Știți bine cazul Becali, care pretinde că echipa lui este Steaua, deși nu a fost niciodată. Când vom promova în Liga 1, sunt sigur că suporterii vor reveni lângă Steaua. Becali este disperat.

Tribunele sunt goale în Ghencea și din cauza programării meciurilor la ore nepotrivite, cum ar fi ora 17:00. Majoritatea suporterilor lucrează, există și traficul aglomerat, trebuie să ținem cont de aceste lucruri”, a spus Florin Talpan, la Digi Sport.

Florin Talpan: „O să mă întâlnesc cu președintele României”

Florin Talpan nu renunță: „Mă duc la Nicușor Dan! Este o modificare firească: cluburile organizate ca instituții publice sunt profesioniste”
Nicușor Dan

Juristul Stelei a solicitat public Parlamentului să revină la forma legii care ar fi propulsat-o pe Steaua în prima ligă. A spus că îi va cere și președintelui Nicușor Dan să ia măsuri.

Solicit public Parlamentului să revină la forma inițială a legii. Mi se pare un abuz ca această modificare să fie blocată. Parlamentul României trebuie să modifice Legea Sportului astfel încât cluburile de drept public să poată participa în Liga 1, așa cum au propus cei doi parlamentari AUR. Trebuie să terminăm cu asocierile și cu abuzurile. Asocierile nu pot decât să îl aducă pe Becali, asta ne dorim?

Ce au cu noi, că suntem Ministerul Apărării? Eu cred că, odată rezolvată problema, nu vom mai avea nevoie de bani de la bugetul de stat, vor veni sponsori. Este inacceptabil ca un deputat să sune persoane cu scopul de a influența – doamna Lipă, domnul Simonis… Sunt judecători care au întârziat motivările nepermis de mult. Într-un dosar, o judecătoare a dat motivarea după un an și două luni. Este inadmisibil.

O să fac apel și la președintele României, cu care m-am întâlnit de nenumărate ori, să ia măsuri. Am dovezi. Într-un alt dosar, prin care statul cerea recuperarea unui prejudiciu de la Becali, s-a tras de timp nejustificat. O judecătoare m-a amendat și a căutat probe pentru FCSB. I-am spus direct: ce facem, căutăm probe pentru FCSB? Nu e corect. Eu, când îmi propun ceva, nu mă oprește nimeni. Nu vreau să murim cu dreptatea în mână în România”, a mai spus Talpan.

Florin Talpan vrea în continuare ca FCSB să fie exclusă din Superliga: „Fac apel la domnul Burleanu”

Florin Talpan i-a cerut și lui Răzvan Burleanu ca solicitarea pe care a făcut-o să fie analizată foarte bine. Acesta a cerut ca FCSB să fie exclusă din Superliga și cupele europene.

„Eu vreau ca FRF să dispună măsurile necesare. Cei de la FCSB și-au modificat numele în plin sezon, în luna martie. Conform regulamentului, această schimbare nu era permisă – era vorba de o altă denumire, iar echipa ar fi trebuit exclusă din campionat.

Noi vrem să respectăm legi. Fac apel și la domnul Burleanu, să citească foarte atent ceea ce am scris acolo. Dacă sunt nelămuriri, poate să mă contacteze. Nu-mi doresc un conflict cu Federația, dar trebuie să știți că voi acționa în instanță dacă nu veți găsi o soluție corectă pentru Clubul Sportiv al Armatei”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*