
Suporterii lui Dinamo n-au scăpat nici în noul sezon de aspectul care i-a deranjat frecvent în ultimii ani. În primele două etape, „câinii” au fost programați să joace lunea, de la 21:30, prilej pentru ca fanii să strâmbe iarăși din nas cu privire la modul în care LPF le planifică meciurile.
Roș-albii debutează în noul sezon luni, 14 iulie, în deplasare cu Csikszereda, o reeditare a „barajului” din urmă cu două sezoane. Partida de la Miercurea Ciuc închide etapa inaugurală din noul sezon al Superligii și, pe fondul temperaturilor caniculare specifice perioadei, se joacă și la o oră considerată mai puțin inaccesibilă pentru fani, 21:30.
Scenariul se repetă în etapa secundă, când Dinamo va primi vizita Botoșaniului, pe „Arcul de Triumf”, tot de la 21:30 și tot lunea. Abia în etapa a treia „câinii” vor simți cum e să joace în week-end: vor evolua pe terenul Oțelului duminică, 27 iulie. O situație posibilă doar pentru că FCSB va fi implicată în preliminariile Champions League în săptămâna imediat următoare.
Dinamo și meciurile lunea, o relație cu năbădăi
Situația nu-i încântă sub nicio formă pe suporterii lui Dinamo, care au mai protestat deseori cu privire la meciurile programate în zilele de luni și vineri. Una dintre vocile peluzei a comentat succint pentru Gazetă:
„E deja prea mult. Două meciuri la rând, din startul sezonului, tot lunea? Ce, suntem pedepsiți? Știm cu toții că atmosfera de luni seară nu se compară cu cea de sâmbătă sau duminică.
Apoi tot noi, suporterii, suntem criticați că nu umplem stadionul… Cum să-l umpli când jucăm luni, la 21:30, și a doua zi trebuie să mergem la serviciu?! Parcă suntem mereu ultimii pe lista preferințelor la programări, indiferent că suntem Dinamo!”, a reacționat liderul.
Alt motiv de nemulțumire: bilete limitate pentru Miercurea Ciuc
„Câinii” obișnuiți să bată țara-n lung și-n lat în deplasări mai au un motiv de nemulțumire, numărul biletelor alocate pentru deplasarea de la Miercurea Ciuc urmând să fie unul mic.
La „barajul” din 2024, galeria a beneficiat de 125 de bilete, în contextul în care stadionul ciucanilor poate găzdui maximum 2.500 de suporteri. Conform regulamentului, e de așteptat ca fanilor dinamoviști să le fie alocat și de data aceasta același număr de bilete.

Cum a fost sezonul trecut? Cel mai mult vinerea, de opt ori lunea
Gazeta a contabilizat situația meciurilor disputate de Dinamo în ediția precedentă. Roș-albii au fost programați de opt ori lunea, de 11 ori vinerea și de câte 10 ori sâmbăta și duminica.
Vocea LPF: „Când iubești echipa, te duci și lunea”
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, explica la finalul anului trecut, la GSP Live, raționamentul programărilor din Superligă și de ce inclusiv granzii joacă lunea:
„Echipele care generează audiență joacă în prime time. Se ține cont și de partidele din cupele europene. Și ziua de luni are un prime time pentru partenerii media. Partenerul media își asumă inclusiv ziua de luni, fanii se vor uita la meci, chiar dacă nu vor reuși toți să ajungă pe stadion. Când iubești echipa, te duci și lunea.
LPF aka „Lunea nu e pentru fotbal”
Fanii lui Dinamo nu sunt primii care consideră injuste programările din campionat. Și fanii Rapidului au făcut-o recent, dar și cei ai defunctei FC Vaslui.
În perioada în care echipa lui Porumboiu era una redutabilă în prima ligă, ultrașii galben-verzilor au afișat un mesaj elocvent într-o deplasare pe care au fost nevoiți s-o facă lunea, inovând un joc de cuvinte cu abrevierea LPF: „Lunea nu e Pentru Fotbal!”.
Leave a Reply