
Presa italiană anunță că Genoa este pe cale să-l vândă pe fundașul stânga Honest Ahanor (17 ani) și va redeschide discuțiile pentru Andrei Borza (19 ani).
Plecarea lui Andrei Borza de la Rapid la Genoa se discută de mai multă vreme. Acum a sosit timpul pentru primii pași concreți.
Potrivit „Buoncalcioatutti”, publicație online genoveză, clubul din Serie A este pe punctul de a-l vinde Atalantei pe Honest Ahanor, un fundaș stânga promițător, născut în 2008.
Andrei Borza este evaluat de italieni la 4-5 milioane de euro
Suma pe care o va încasa, 20 de milioane de euro, va fi investită de Genoa pe piața transferurilor. Obiective? „Extreme ofensive, cu Cornet în pole position de săptămâni întregi, și atacanți centrali. Pentru poziția de fundaș stânga, care să joace alături de Martin, s-ar putea redeschide discuțiile pentru Borza”, scrie site-ul citat.
Transferul lui Borza pare o formalitate, în condițiile în care Rapid și Genoa au același patron: Dan Șucu.
„Românul născut în 2005, deținut de Rapid București, este evaluat la aproximativ 4-5 milioane de euro. În prezent, este în vacanță după ce a jucat Campionatul European Under 21 cu România”, precizează „Buoncalciopertutti”.

Andrei Borza, după Spania U21 – România U21: „Sună bine, dar eu nu știu nimic. Vedem când mă întorc la Rapid”
După eșecul României U21 în fața Spaniei U21 (1-2), la Campionatul European 2025, a vorbit și Borza despre o posibilă despărțire de Rapid:
„Eu citesc în fiecare zi despre câte-un transfer. Sună bine, dar eu nu știu nimic. Vom vedea după acest meci sau când mă voi întoarce la Rapid”.
Cert este că Rapid a luat în calcul deja vânzarea jucătorului. Nu demult, giuleștenii i-au făcut lui Hermannstadt o ofertă concretă pentru fundașul stânga Tiago Goncalves: 300.000 de euro. Sibienii au respins-o, însă discuțiile nu s-au încheiat. Dar vor 800.000 de euro ca să-l lase pe portughez să plece.
- Antrenor: Costel Gâlcă
- Veniri: Drilon Hazrollaj (FC Malisheva), Lars Kramer (Aalborg), Franz Stolz (Genoa)
- Reveniri: Paul Iacob (FC Botoșani), Filip Blazek (Unirea Slobozia), Timotej Jambor (MSK Zilina), Alexandru Stan (Oțelul), Bogdan Ungureanu (Corvinul), Gabriel Gheorghe (FC Argeș)
- Plecări: Codruț Sandu (Dinamo), Peter Ademo (Sheriff), Benjamin Siegrist (Genoa), David Ankeye (Genoa), Clinton N’Jie (liber de contract)
Leave a Reply