
Dinamo a remizat cu scorul de 2-2 în fața ciprioților de la Omonia Nicosia, în ultimul amical din cantonamentul efectuat în Polonia. Cătălin Cîrjan a reușit o „dublă”, în timp ce Armstrong și Charalampos au bifat primele minute în alb-roșu.
A fost al doilea amical jucat de Dinamo în cantonamentul din Polonia, după cel cu Motor Lublin, scor 3-3, disputat sâmbătă, 28 iunie.
Dinamo s-a mișcat bine în prima repriză, atât timp cât a avut toți oamenii de bază pe teren. S-a intrat la pauză cu 2-0, după golurile semnate de Cătălin Cîrjan.
Cătălin Cîrjan, cel mai bun dinamovist în Polonia
Alexandru Musi a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în prima parte, reușind mai multe curse spectaculoase în banda dreaptă. A coborât în apărare de câte ori a fost nevoie. Gnahore, Boateng și Cristi Mihai au făcut și ei o primă repriză bună.
Totul s-a schimbat imediat după pauză, când oamenii de bază au ieșit pe rând, iar jocul „câinilor” a avut serios de suferit, la fel cum se întâmpla și în sezonul trecut în momentele în care Dinamo nu putea alinia cea mai bună garnitură.
Omonia a reușit să egaleze prin două goluri marcate într-un interval de două miunte, prin Masouras și Panagi. Bucureștenii au avut noroc la mai multe faze la capătul cărora Omonia putea marca golul victoriei. „Câinii” au fost și ei periculoși, la încercările lui Soare și Perica.
Dinamo se întoarce acasă
Echipa lui Zeljko Kopic se întoarce chiar astăzi la București. Lotul va ajunge în țară după ora 23:00. Primul meci oficial al lui Dinamo se joacă pe 14 iulie, pe terenul celor de la Csikszereda. Până atunci, „câinii” vor mai juca un amical. Se vor duela cu CS Tunari duminică, de la 10:30.
Charalampos Charalampous, fotbalistul Omoniei cu care Dinamo a purtat negocieri, nu s-a aflat pe foaia de joc.
FINAL. Dinamo – Omonia 2-2
Au marcat: Cîrjan (14, 43) / Masouras (66), Panagi (70)
Final de meci!
Min. 88: Dinamo a reușit să potolească avântul ciprioților și să mute acțiunea în jumătatea adversă. Centrarea lui Armstrong ajunge în plasa laterală.
Min. 86: Tabuncic centrează frumos pentru Perica, iar croatul reia cu capul. Mingea este prinsă de portarul ciprioților.
Min. 84; Dinamo are noroc, iar scorul rămâne 2-2. Fotbalistul Omoniei luftează în momentul execuției.
Min. 83: Șutul lui Casian Soare trece puțin pe lângă poartă.
Min. 80: Momente mai bune pentru Omonia. Dinamo resimte ieșirea jucătorilor importanți de pe teren.
Min. 78: Sandu respinge în corner un șut de la distanță.
Min. 73: Casian Soare încearcă un dribling spectaculos în apropierea propriului careu, însă pierde mingea.
Min. 70: Dinamo este egalată, după o fază în care Pășcălău este depășit ușor. Și Codruț Sandu putea face mai mult.
Min 69: Sivis depășește foarte frumos un apărător, însă centrarea francezului nu ajunge la Perica.
Min. 67: Încă o schimbare la Dinamo: Abdallah îi ia locul lui Musi.
Min. 66: Omonia reduce din diferență: Codruț Sandu respinge în față un șut din lovitură liberă, apoi nu are nicio șansă la reluarea din câțiva metri a atacantului din tabăra cipriotă.
Min. 64: Codruț Sandu, abia intrat pe teren, prinde un șut slab trimis de un adversar.
Min. 63: Dinamo reușește mai multe pase frumoase, însă acțiunea ofensivă nu are finalitate.
Min. 61: Două schimbări la Dinamo: Au ieșit Gnahore și Pop, au intrat Soare și Perica.
Min. 59: Kyriakou trimite o pasă lungă frumoasă, însă Armstrong nu ajunge la timp, iar mingea ajunge în brațele portarului.
Min. 58: Gnahore greșește o pasă la mijlocul terenului, însă cei de la Omonia nu reușeșc să plece pe contraatac.
Min. 50: Cătălin Cîrjan a rămas întins pe gazon preț de aproape un minut, în urma unui contact cu un adversar. Acesta a revenit pe teren, după ce a primit îngrijiri medicale.
A început repriza secundă! O singură schimbare la Dinamo: Caragea este înlocuit de Daniel Armstrong, aflat la debut.
Final de primă repriză. Dinamo conduce cu 2-0, după golurile marcate de Cătălin Cîrjan.
Min. 43: Gol Dinamo! Cîrjan reușește „dubla”. Preluare cu stângul, șut cu dreptul și gol, după o deviere norocoasă. 2-0.
Min. 40: Cîrjan încearcă să îl lanseze pe Caragea, însă pasa este prea puternică.
Min. 38: Mărginean l-a citit din nou foarte bine pe Semedo. Nu a plecat pe fenta acestuia, forțându-l să trimită o pasă slabă, care a fost interceptată de ceilalți dinamoviști din apărare.
Min. 37: Omonia putea pleca pe contraatac, dar Boateng a anticipat perfect și a rezolvat faza cu eleganță.
Min. 35: Dinamo continuă jocul frumos de pase de la mijlocul terenului.
Min 30: Hamas avansează în partea dreaptă și trimite o minge pentru Maric, care trage peste din marginea careului.
Min. 28: Musi iese din apărare foarte frumos, cu mingea la picior, și este faultat.
Min. 27: Adversarii pleacă pe contraatac, însă Musi coboară și blochează un adversar printr-o alunecare frumoasă.
Min. 22: Cristi Mihai îl lansează pe Caragea, însă românul este oprit de un adversar.
Min. 20: Intervenția foarte bună a lui Mărginean oprește un atac promițător al Omoniei.
Min. 18: Alexandru Musi, într-o dispoziție foarte bună, a reușit o cursă frumoasă în partea dreaptă, ironizând un adversar. Acesta a fost oprit înainte să intre în careu.
Min. 14: GOOOL Dinamo! Cătălin Cîrjan reușește să deschidă scorul cu un șut frumos din interiorul careului, după o minge venită de la Musi. 1-0
Min. 11: Prima fază în careul celor de la Omonia: Cîrjan îl găsește pe Sivis cu o minge lungă, fundașul dreapta îi pasează în careu lui Musi, însă fostul jucător de la FCSB este blocat.
Min. 9: Semedo centrează în careul dinamovist. Execuția este slabă, niciun pericol pentru Dinamo.
Min. 7: Este rândul celor de la Omonia să se instaleze în jumătatea adversă, însă fără să pună în pericol poarta lui Roșca.
Min. 4: Dinamo controlează jocul în startul meciului și practică un joc frumos de pase în treimea adversă. Început promițător pentru echipa lui Zeljko Kopic.
Min. 2: Ciprioții au încercat un prim atac, însă Opruț a îndepărtat pericolul.
A început meciul! Dinamo a dat lovitura de start!
Echipa de start a lui Dinamo: Rosca – Sivis, Mărginean, Boateng, Opruț – Cîrjan, Gnahore, Cr. Mihai – Musi, Al. Pop, Caragea
Rezerve: Sandu, Găgeatu, Pașcalău, Armstrong, Zujovic, Perica, Abdallah, Bordușanu, Soare, Kyriakou, Udosen, Tabuncic, Rotund, Ionică, Soro, Bărbulescu
Antrenor: Zeljko Kopic
Omonia Nicosia: Ozoho- Diunku, Hamas, Koulibali, Simic, Maric, Kousoulos, Musialovski, Evandro, Semedo, Curtis Junior
Rezerve: Michael, Kyriakidis, Kitsos, Masouras, Ingebritsen, Hadzievangelou, Andrew, Ozler, Erakovich, Neofytou, Konstantinidis, Panagi
Antrenor: Henning Berg
Cum s-a mișcat Dinamo în mercato:
- Antrenor: Zeljko Kopic (confirmat)
- Veniri: Alexandru Musi (FCSB), Cristian Mihai (UTA), Codruț Sandu (Rapid), Luca Bărbulescu (liber), Raul Opruț (KV Kortrijk, transfer definitiv), Charalampos Kyriakou (liber), Vadym Kyrychenko (liber)
- Reveniri: Petru Neagu (Unirea Slobozia), Alexandru Irimia (Metaloglobus), David Irima (Metaloglobus), Denis Oncescu (FC Argeș)
- Plecări: Dennis Politic (FCSB), Antonio Luna (liber), Adnan Golubovic (liber), Patrick Olsen (AC Horsens), Cristian Costin (liber de contract)
Leave a Reply