Săpunaru a apelat la ajutorul Poliției în scandalul cu alcool! Nu e singurul: și un oficial al Rapidului a recurs la această metodă

Sursele iAMsport.ro au dezvăluit că Cristian Săpunaru (41 de ani) a decis să apeleze la poliție pentru a obține imaginile din camerele de supraveghere în scandalul cu alcool de la Rapid. În paralel, și un oficial al giuleștenilor a recurs la această metodă.

Situația de la Rapid este una foarte tensionată, iar unul dintre actorii principali ai scandalurilor apărute este Cristian Săpunaru, care a fost acuzat că aducea alcool în vestiarul echipei.

Fostul căpitan din Giulești nu a mai rămas în cadrul clubului după terminarea contractului, chiar dacă în urmă cu mai multe luni așa se zvonea.

Contractul lui Cristian Săpunaru cu Rapid a expirat pe 30 iunie

Cristian Săpunaru a fost nevoit să apeleze la poliție

Cristian Săpunaru a fost acuzat că aducea alcool la echipă, lucru care l-a deranjat pe fostul căpitan din Giulești. Sursele iAMsport.ro au dezvăluit că rapidistul a apelat la poliție pentru a primi imagini din camerele de supraveghere despre acest subiect.

Totuși, acesta nu a fost singurul care a vrut să vadă imaginile cu lăzile de bere despre care s-a spus că le-a adus în vestiar.

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a cerut și el să-i fie arătate imaginile, chiar dacă public a susținut că nu știa despre scandal.

În cadrul declarațiilor publice, Cristi Săpunaru a spus că nu-i consideră vinovați sau implicați pe Victor Angelescu și Dan Șucu, ci doar pe directorul de marketing Daniel Carciug.

Dan Șucu, alături de Victor Angelescu7

Foto : Sport Pictures | Dan Șucu, alături de Victor Angelescu

”Eu știu sigur că mi s-a înscenat povestea cu alcoolul. Nu spun că domnul Angelescu sau domnul Șucu mi-au înscenat, dar eu am vorbit de acest lucru, știa domnul Angelescu de acest lucru. Eu, dacă era cineva din club dădea imaginile acelea la un ziar, fără să mă fi întrebat și pe mine, eu l-aș fi dat afară.

Nu fac acum teoria berii, se mai bea o bere după meciuri, am băut și în Portugalia, și în Spania, chiar și într-o țară musulmană”, a spus Cristian Săpunaru la Digi Sport.

Chiar dacă fostul fotbalist de la Rapid a făcut aceste declarații, apropiații săi susțin cu totul altceva. Aceștia spun că fostul căpitan știa încă de când a cerut imaginile de pe camerele de supraveghere că și Victor Angelescu solicitase același lucru.

Cristian Săpunaru l-a acuzat de minciună pe Victor Angelescu

În cadrul unei intervenții telefonice, Cristian Săpunaru l-a acuzat de minciună pe Victor Angelescu, în legătură cu poziția din club pe care el nu ar fi acceptat-o.

”Se vorbește prea mult, se creează un subiect, dar mă enervează că se vorbește mult și prost. Se minte și mie nu îmi place asta. Domnul Angelescu a spus unele lucruri care nu sunt adevărate. A spus că el știa că nu aș fi acceptat o altă poziție în club, dar de unde știe el ce acceptam eu?”, a spus Cristian Săpunaru pentru sursa anterior citată.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*