Iuliu Mureşan a dat cărţile pe faţă despre transferul lui Louis Munteanu! Gigi Becali stă la pândă

CFR Cluj are probleme financiare, Florin Prunea susţinând chiar că va ajunge în insolvenţă. Iuliu Mureşan, noul preşedinte al clubului din Gruia, susţine că situaţia nu este atât de gravă, jucătorii fiind în urmă doar cu un salariu.

Mai mult, “Muri” a vorbit deschis şi despre eventualul transfer al lui Louis Munteanu, care ar aduce “o bulă de oxigen”. Gigi Becali e dispus să plătească pe atacantul de 23 de ani până la 5 milioane de euro.

Iuliu Mureşan a dat cărţile pe faţă despre transferul lui Louis Munteanu

“Transferul lui Louis Munteanu ar fi o prioritate pentru noi, având probleme financiare sigur că vânzarea lui Munteanu ar fi o mare bulă de oxigen. Şi mai ales la o sumă cât mai mare dacă ar fi. Dar cred că ne descurcăm şi dacă nu îl vindem.

Am văzut că Prunea a declarat că e dezastru, insolvenţă. Nu se pune problema deocamdată. Avem datorii, probleme financiare, dar le gestionăm. Jucătorii au un salariu în urmă, la centrul de juniori şi la administraţie sunt salariile la zi”, a spus Mureşan.

Louis Munteanu e evaluat la 5 milioane de euro şi a adunat două goluri şi două pase decisive în cele 14 meciuri disputate pentru CFR Cluj, în toate competiţiile acestui sezon.

Gigi Becali a negociat şi în vară pentru Louis Munteanu

Gigi Becali susține că și în vară putea să-l transfere pe Louis Munteanu, chiar în ultima zi de mercato, dar a renunța la idee când a aflat că nu-l poate trece pe atacant pe lista UEFA.

”Am fost la un milimetru. Să-ți spun o chestie. A rămas ca să fie între noi. Dacă puteam să-l pun pe lista UEFA pe Louis, era la noi, era la mine. Mai este încă o chestiune. Nu puteam în ultima zi să fac și control medical, și toate cele. Nu poți să faci în ultima zi.

Nu mă întreba de preț, pentru că nu am să-ți spun. Așa a rămas între noi, între mine și ‘Tati’ (n.r. Neluțu Varga), să nu vorbim, să rămână între noi. Dacă puteam să-l pun pe lista UEFA… Nu contează prețul, nu spun cât dădeam, că așa a rămas, să nu vorbim, dar dacă puteam să-l pun pe lista UEFA era deja luat”, a declarat atunci Becali.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*