Jurnalista numită ”cea mai frumoasă femeie din lume fardată” a contribuit financiar la salvarea lui Dinamo: ”Le-am dat bani. Mi-a plăcut ce s-a întâmplat acolo”

Jurnalista Ioana Cosma a vorbit, la emisiunea iAM Banciu, despre perioada când a contribuit financiar la salvarea lui Dinamo București, plătind propriul ei card DDB.

Ioana Cosma este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste sportive din România, cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul trustului ProTV, în special la actualul post Pro Arena.

Foto 10/16

Ioana Cosma a avut card DDB: “Mi-a plăcut susținerea pe care au avut-o”

Jurnalista a fost invitată la o ediție specială a emisiunii iAM Banciu, în cadrul căreia a vorbit despre perioada când mergea pe stadion la meciurile Universității Cluj și ale CFR-ului, echipe din orașul său natal.

Totodată, cea numită de Banciu ”cea mai frumoasă femeie din lume fardată” a dezvăluit că a fost membră-cotizantă a programului DDB, inițiat de suporterii lui Dinamo București în perioada când echipa se confrunta cu grave probleme financiare.

“Am crescut cu Universitatea Cluj, în aceeași măsură în care am crescut și cu CFR. Când mă duceam eu la meciuri, CFR era în B (n.r. Liga 2), iar U Cluj era în Divizia A. Nu era nicio rivalitate isterică, cum este astăzi.

Am lucrat opt ani ca reporter pe Rapid. Îmi plac echipele care au suporteri, cum e Craiova. Mi-a plăcut ce s-a întâmplat la Dinamo, mi-am făcut card DDB, la momentul respectiv, le-am dat bani.

Foto 2/1616

Mi-a plăcut susținerea pe care au avut-o. Au reușit să-i facă pe români să scoată bani din propriul buzunar în mod voluntar. Mi s-a părut foarte mișto ideea”, a spus Ioana Cosma, la iAM Banciu.

Programul DDB a salvat-o pe Dinamo

Programul DDB a avut un rol esențial în salvarea clubului Dinamo București de la dispariție. O parte din datorii și salariile jucătorilor au fost achitate din cotizațiile membrilor.

Foto 14/1616

Asociația Peluza Cătălin Hîldan, reprezentanta programului DDB, face parte din acționariatul clubului Dinamo, cu 12,06% din acțiuni.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*