Azi începe returul Superligii, moment care o găsește pe Dinamo într-o poziție foarte asemănătoare cu cea din campionatul trecut. Cum ar veni, suntem în grafic! Doar că graficul de anul trecut nu se mai potrivește cu speranțele și așteptările de anul acesta.
S-a vorbit mult despre lotul de acum, inclusiv aici am scris, ca o părere personală, că este mai slab valoric decât cel din sezonul precedent. Însă, la nivel de performanțe, acest criteriu nu stă mereu în picioare. Poate fi mai slab, cu rezultate mai bune, poate fi mai bun, cu rezultate mai slabe (vezi CFR sau FCSB), important rămâne locul la final.
Anul trecut acesta a fost 6! Poate Dinamo să facă un salt important până pe 25 mai 2026? Eventual să prindă și un loc de cupe europene? Greu de răspuns la întrebarea asta. Însă, câteva momente de acum ar putea aduce ceva indicii.
Cele 4 minute cu CFR au arătat un Dinamo mult mai hotărât în a-și atinge țelurile. Au fost 4 minute cruciale pentru soarta echipei din acest sezon. După eșecul total nemeritat din meciul cu Rapid, o situație pe care, teoretic, greu o mai poți repeta într-un sezon, în care să îți domini adversarul de o așa manieră, să ai ocazii cu care să fi putut ajunge lejer la o diferență de 3-4 goluri și să pierzi cu 0-2 după ce adversarul, mult prea umflat în acest sezon, reușește performanța unui singur șut la poartă, ei bine, asta da ghinion. Care, deși irepetabil în teorie, în practică a fost la doar 4 minute distanță de a fi retrăit.
Ar fi fost un moment cheie, în care încrederea echipei în forța ei s-ar fi spart în mii de cioburi care ar fi “rănit” atât jucătorii, cât și fanii din tribune. Cred că spaimă acestui scenariu i-a făcut pe “câini” să joace de o așa manieră în acel final de meci. 4 minute în care au fost comprimate toate speranțele, visurile, așteptările, frustrările, munca, efortul de la antrenamente, inspirația lui Kopic, cântecele galeriei, flash-uri din trecutul apropiat sau mai îndepărtat și de ce nu, poate chiar din viitor… 4 minute în care este foarte posibil să fi asistat la nașterea unei alte echipe. O naștere spontană, naturală, fără bisturie sau forceps-uri, grea, dureroasă, după un travaliu extrem de lung, dar cu atât mai frumoasă. Iar “țipătul” tribunelor, bucuria din mijlocul gazonului, piramida în care s-au aruncat, laolaltă jucători, antrenori, copii de mingi, să fi fost prima gură de aer cu adevărat proaspăt al “noii” echipe!
Dacă va fi așa, vom vedea de mâine încolo. Cert este că Dinamo respiră și anul acesta. Fără aparate, fără incubatoare. Depinde numai de ea să “crească” frumos, iar la vară să se “joace” cu alte echipe din Europa. De ea, dar mai ales, de “părinții” ei. Își dau ei seama ce potențial are copilul lor? Sunt capabili să învețe din greșelile “de creștere” pe care le-au făcut în anii trecuți? Vom vedea și asta de mâine încolo!
Leave a Reply