
Veste de impact la Dinamo! Pe lângă prima echipă, care evoluează în Superliga, ar urma ca echipa a doua a clubului să joace în Liga 3 în stagiunea 2025-2026.
Dinamo pregătește înscrierea echipei a doua în Liga 3, după cum au anunțat cei de la dinamo1948.club.
Potrivit acestora, Dinamo București și academia FC Player au ajuns la un acord oficial în privința formării unei echipe secunde, care va evolua sub denumirea Dinamo II, și care va juca începând cu sezonul viitor din Liga 3.
Dinamo II se înscrie în Liga 3
Acțiunile necesare pentru a înscrie echipa în Liga 3 au demarat deja la clubul din șoseaua Ștefan cel Mare.
Potrivit sursei citate mai sus, clubul a înaintat deja o cerere oficială către Federația Română de Fotbal pentru a înscrie noua echipă în al treilea eșalon al fotbalului românesc.
În aceste zile este așteptat răspunsul oficial din partea FRF, care ar urma să confirme prezența echipei Dinamo II în Liga 3.
Până atunci, echipa a început pregătirea, în așteptarea unui răspuns favorabil.
În cursul zilei de sâmbătă, Dinamo II a jucat un prim meci amical în compania celor de la Dunărea Giurgiu.
Nou sistem competițional în Liga 3
În cadrul Comitetului Executiv de vineri, 18 iulie, a fost aprobat și calendarul competițional pentru Liga 3, competiție care, începând din acest sezon, beneficiază de un nou sistem competițional.
În noul sezon, Liga 3 va avea 96 de echipe, împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze
Faza 1 – sezon regulat:
- Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
- La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
Faza 2 – play-off și play-out
Play-off
- Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
- Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
- Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
- Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.
- Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.
Play-out
- Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.
- Se va juca un singur tur, adică 7 etape.
- Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4.
- Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.
Sezonul din Liga 3 va începe la 30 august și se va încheia cu finalele pentru stabilirea echipelor promovate în Liga 2 pe 6 iunie 2026.
Leave a Reply