Cornel Dinu (77 de ani), antrenor și jucător de legendă al lui Dinamo, a oferit o scurtă reacție pentru iAMsport.ro, după ce a fost internat la Spitalul de Urgență.
Cornel Dinu a ajuns, sâmbătă noaptea, la Spitalul Universitar de Urgență, cu probleme medicale. A fost internat după miezul nopții și supus mai multor investigații.

Ulterior, ”Mister” a fost mutat la secția de cardiologie, unde se află și acum, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.
Cornel Dinu, după ce a ajuns la spital: ”Starea mea e acceptabilă”
La aflarea veștii că se află în spital, iAMsport.ro a luat imediat legătura cu Dinu, care ne-a oferit o scurtă reacție cu privire la starea sa de sănătate.
8
”Starea mea e acceptabilă”, transmis Cornel Dinu, pentru iAMsport.ro.
Dinu se operase la șold în urmă cu un an
În septembrie 2024, Cornel Dinu mai petrecuse o perioadă în spital, după ce se operase la șold. Atunci, iAMsport.ro i-a făcut o vizită, iar ”Mister” le-a mulțumit tuturor pentru gândurile de bine.
“Îi îmbrățișez pe toți. Le mulțumesc din suflet că sunt alături de mine. Și eu sunt alături de ei, știu că sunt câini roșii adevărați, ca și mine. Eu sunt deocamdată puțin șchiop, dar am să îmi revin“, declara Cornel Dinu.
8
Moartea soției, drama care l-a marcat
De mai mulți ani, Cornel Dinu se confrunta cu o depresie cruntă, recunoscând în mai multe rânduri că doar își așteaptă sfârșitul.
”Ce să fac? Îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, trei luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme pe care le am.
Face foarte bine (n.r. ieșitul la aer), dar eu nu mai am chef. Sunt scârbit total de tot ceea ce se întâmplă. Și practic sunt dat peste cap cu o depresie foarte puternică și cu fusul orar. Eu dorm mai mult ziua”, spunea Dinu, pentru Fanatik.
Leave a Reply