„BOMBA ZILEI LA CFR CLUJ! Ultimatum URIAȘ și risc de DEPUNCTARE! Iată datoriile care pot arunca clubul în haos!”

Situația de la CFR Cluj devine explozivă de la zi la zi. Problemele financiare se adâncesc, iar soluțiile momentan nu există. Restanțele financiare sunt principalul impediment, iar Comisia de Disciplină din cadrul FRF va lua decizii în cel mai scurt timp. Dacă datoriile nu vor fi achitate până luni, 17 noiembrie, la CFR Cluj urmează depunctarea, potrivit informațiilor GSP.ro.

Criza se adâncește la CFR Cluj, iar restanțele salariale, la jucători și oameni din staff, dau cele mai mari bătăi de cap clubului, în acest moment.

Federația Română de Fotbal a trebuit să analizeze situația de la clubul din Gruia, în urma controlului trimestrial făcut de UEFA. Există deja o păsuire pentru CFR Cluj, care, cu sabia deasupra capului, trebuie să rezolve măcar parțial problemele, pentru a scăpa de depunctare. În caz contrar, săptămâna viitoare ar urma să existe chiar și primele sancțiuni.

Cum se prezintă situația la CFR Cluj

Pe 15 octombrie, CFR Cluj trebuia să facă dovada că nu are datorii restante până la data de 30 septembrie. Clubul nu a reușit însă să prezinte aceste dovezi până la termenul impus.

În acest moment, la echipa clujeană există datorii în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro. Jucătorii au patru salarii restante, la care se adaugă datorii și din sezonul trecut, inclusiv prime pentru câștigarea Cupei României, pentru eliminarea lui Lugano din Europa League și bonusuri pentru victoriile din sezonul precedent.

Cum pe 15 octombrie CFR nu rezolvase aceste probleme, echipa a mai fost păsuită o lună. Astfel, până pe 15 noiembrie, CFR trebuie să prezinte dovada că aceste sume au fost achitate. Cum 15 noiembrie este sâmbătă, termenul-limită este luni, 17 octombrie.

Jucătorii nu mai vor să semneze acorduri de prelungire

Ultimatum la CFR Cluj! Toate detaliile despre depunctarea din Superliga: ce datorii au ardelenii
Unirea Slobozia – CFR Cluj // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)

În plus, CFR Cluj nu mai reușește nici să convingă jucătorii să semneze în continuare prelungirea acordurilor prin care aceștia acceptă ca salariile să fie restante.

Aceștia au tot semnat până acum, în contextul în care au sperat că măcar o parte din bani vor fi încasați. Dar nu a funcționat nici așa.

Cum nu au mai primit nici măcar o parte din sumele promise și nu mai există încredere, aproape nimeni din vestiar nu mai este dispus să accepte prelungirea termenelor fără o plată concretă, ca semn de bună-credință din partea clubului.

Situația a devenit și mai complicată și este tot mai greu de crezut că jucătorii vor fi convinși să semneze aceste acorduri, mai ales contextul în care Cristi Balaj și Răzvan Zamfir, cei care purtau astfel de discuții cu fotbaliștii, au plecat de la echipă.

În tot acest timp, CFR are nevoie obligatoriu de bani, măcar pentru a reuși să achite o parte dintre datorii, astfel încât să evite depunctarea.

Nimeni nu a depus încă memorii la CNSL

Până în acest moment, niciun jucător de la CFR nu a depus memoriu pentru neplata restanțelor salariale.

Singurul caz aflat pe rol este cel al lui Denis Ciobotariu, în prezent jucător la Rapid. Dosarul a fost deschis inițial la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) de CFR, împotriva jucătorului. Clubul a câștigat, iar acum speța se judecă la Comisia de Disciplină a LPF, iar următorul termen este pentru 19 noiembrie.

CFR l-a dat în judecată pe fostul jucător pentru recuperarea unei datorii de 168.969,41 lei, la care se adaugă 455 lei, contravaloarea taxei de procedură. Prin acest demers, clubul încearcă astfel să recupereze un TVA neachitat de către fotbalist.

În privința sancțiunilor posibile, UEFA nu poate dicta depunctări, însă poate impune interzicerea transferurilor sau chiar excluderea din competițiile europene pentru sezoanele viitoare.

În schimb, Federația Română de Fotbal are competența de a aplica depunctări, dacă aceste datorii nu vor fi achitate.

Totuși, rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest caz și dacă CFR va fi depunctată săptămâna viitoare, deoarece niciun jucător nu a depus memoriu până acum, iar în acest sens FRF nu a emis amenzi sau alte sancțiuni împotriva clubului, care are trebuie să fie ca pași premergători înaintea depunctării.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*